Social

Limba, vas vrednic al Cuvântului dumnezeiesc

   În 2008, s-au împlinit 320 de ani de la prima traducere integrală, în limba română, a Bibliei. Cu acest fericit prilej, inclusiv al împlinirii a 500 de ani de la apariția primului Liturghier tipărit pe teritoriul țării noastre, în acel an aniversar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca 2008 să fie dedicat Sfintei Scripturi și Sfintei Liturghii. 

Mai mult, la an aniversar s-a înfăptuit retipărirea edițiiei sinodale a Sfintei Scripturi din 1988. În cuvântul său înainte la noua ediție a Bibliei, care este, după cum se știe, Cuvântul lui Dumnezeu descoperit omului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,  se referă la necesitatea comemorării celor care au trudit, de-a lungul anilor, la traducerea și tipărirea Sfintei Scripturi în limba română, deoarece traducerea Bibliei în limba proprie a fiecărui popor înlesnește însușirea mai bună a mesajului evanghelic. 

Să luăm aminte, în acest sens Preafericitul Părinte Daniel ne spune/reamintește un lucru important: ”Să ne aducem aminte că Sfântul Duh, la sărbătoarea Cincizecimii, a sfințit limbile neamurilor, făcându-le vase vrednice să primească și să mărturisească pe Dumnezeu-Cuvântul în specificitatea cuvintelor lor. În acest sens, putem spune că traducerea textelor sfinte de către alte popoare în limba lor proprie a constituit și pentru poporul român un îndemn, ca orice faptă pilduitoare care cheamă la săvârșirea binelui”.       

Mergem mai departe spre a ne convinge că limba nu este numai sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, ci, mai ales, dar ceresc, păzit cu dragoste dumnezeiască. Un exemplu semnificativ: în “Cuvânt la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri” e specificat clar, la capitolul despre cetele îngerești și ierarhiile lor, anume care sfântă putere e rânduită spre împlinirea dumnezeieștilor porunci.  Începătoriile, bunăoară, care sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, îi ”rânduiesc spre îndreptarea a toată lumea și păzirea împărățiilor și a domniilor, a ținuturilor, a popoarelor, neamurilor și a limbilor; căci fiecare împărăție, neam și limbă are deosebit păzitor și îndreptător al întregii sale laturi pe un înger din această ceată îngerească ce se zice începătorie”.  

Pe bună dreptate, Limba Română nu e numai locul unde ne întâlnim cu Țara, dar e și locul unde ne întâlnim cu cele sfinte. O întâmplare din experiența vrednicului de pomenire Mina Dobzeu, istorisită în cartea ”Pentru o Biserică dinamică”, vine să confirme acest lucru. Autorul, însă,  ține să ne atenționeze că nu vine cu ceva nou, ci cu ceea ce învață Sfânta Biserică de veacuri. Așadar, luăm cunoștință:  ”Eram la Schitul Brădicești încă, prin anii 1947–1949–1953. Într-o noapte, după ce îmi făcusem rugăciunea după miezul nopții și îmi continuam încă rugăciunea, aud în chilia mea un cor îngeresc ce cânta pe trei voci, pe o melodie foarte plăcută, pe care n-am putut s-o rețin (era prea frumoasă). Și ce cântau? Și cum? Cântau în românește, pentru că pentru noi, românii, se făcea această cântare. O cântare cunoscută nouă, pe care am învățat-o de la îngeri. Și chiar așa o și numim: ”Cântare îngerească”.  Și aceasta e așa: ”Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi…”. Această cântare a cântat-o acest cor de îngeri de trei ori.  Apoi, un singur înger a recitat: ”Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh; Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin!”, urmând cu finalul: ”Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”, și rostind încă o dată recitativ: ”Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”, adăugând: ”Aceasta este cântarea de laudă ce o aducem noi lui Dumnezeu în dimineți”.             

   Recapitulăm și concluzionăm: limbile popoarelor, fiind sfințite de Duhul Sfânt la sărbătoarea     Cincizecimii, sunt vase vrednice ale cuvântului divin, iar Limba Română, cu veșmântul ei frumos și drag nouă, este întreit sfântă, deoarece pe teritoriile românești vremelnic înstrăinate s-a vărsat sânge nevinovat pentru dânsa, nemaivorbind de denaturările ființei ei, deformările lingvistice inimaginabile, de războiul glotonimic neîncheiat nici până azi. Posibil, îmi zic, că anume acest martiriu, această masacrare a limbii române pe ambele maluri ale Nistrului, a fost unul din imboldurile soldat, la 31 august 1991, cu legiferarea Sărbătorii Naționale a Limbii Române în Republica Moldova, iar din 2013 – Sărbătoarea Limbii Române a fost susținută și promovată de Parlamentul României. 

   Această premieră frumoasă de omagiere a limbii materne a fost preluată la scară internațională.  În anul 1999, Conferința Generală UNESCO a proclamat sărbătorirea Zilei internaționale a limbii materne la 21 februarie  în scopul promovării și utilizării limbilor materne, mai apoi urmând Ziua europeană a limbilor, sărbătorită la 26 septembrie, Festivalul limbilor și culturilor est-europene, mai multe organizații  locale de pe toate meridianele au început a comemora  acest însemn important al identității și demnității naționale.

Ați observat? – unde este limba acolo e și neamul, și împărăția, și ținutul, și poporul… Toate scumpe, toate cu anume înger păzitor și călăuzitor, deși, cred, mai e  nevoie de ceva, și anume de o împreună-lucrare,  pentru a fi bine pe pământul  nostru  și în țara noastră,  a face față  încercărilor și provocărilor, pentru a surpa neîntrerupt  nedreptățile istoriei cu toate consecințele lor.  De la noi se cere atât cât suntem datori să oferim: dragoste între noi, rugăciune, începută cu ”Sfinte Dumnezeule, dacă este voia Ta…”, și încheiată la fel – ”Să se facă voia Ta, Doamne, oricând în viața mea și în lumea aceasta,  că a Ta este Împărăția, și Puterea, și Slava în veci. Amin”, solidaritate în acțiunile de interes comun, fapte bune.  

Suntem cu alegerile parlamentare în prag și sunt de puțin folos nemulțumirile, criticile exagerate, nemaivorbind de ură sau de ipoteze apocaliptice.  Iisus Hristos s-a răstignit pentru toți, nu judecăm pe nimeni și ne călăuzim în toate de cele trei virtuți creștine. Specificăm: ”Și acum rămân acestea trei:  credința, nădejdea, dragostea” (I Corinteni  13,13).

Totul o să fie bine, să credem şi să mărturisim acest lucru.    

Liuba Catrinici

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker