30 de întrebări de-acasăSocial

Grigore Tinică: Prutul nu este o graniță, ci un râu care unește oameni aparținând aceluiași neam

Grigore Tinică: Prutul nu este o graniță, ci un râu care unește oameni aparținând aceluiași neam

Grigore Tinică s-a născut la 11 noiembrie 1960 în s. Cușmirca,raionul Șoldănești. A absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie ”N.Testemițanu” din Chișinău. În anii 1985-1988 activează ca medic chirurg la spitalul raional Călărași, între 1988-1991 este medic chirurgie vasculară la Spitalul Clinic Republican; în 1990 – 1993 urmează o specializare în chirurgie vasculară la Institutul Unional de Chirurgie Clinică şi Experimentală din Moscova.

În 1991-1994 este bursier al Statului Român în vederea desfășurării studiilor doctorale la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București; în 1994-1996 – asistent universitar Catedra Chirurgie, Universitatea „Spiru Haret”, București; 1997-1998 – medic primar chirurgie cardiovasculară la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, București; 1998-2005 – şef Secție Chirurgie, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”,  chirurg cardiovascular; din 2005 – manager Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”.

Din 2008 este președintele Fundației de Cercetare Clinică și Experimentală Cardiovasculară; în 2013-2014 – președintele Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, 2011-2012 – vicepreședintele acestei Societăți; din 2017 – membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru al Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa”, Iași, președinte al Comisiei Senatului pentru studii postuniversitare, masterate şi educație medicală continuă, profesor universitar Asociat, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și  Doctor Honoris Cauza Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” Chişinău. 

1. Domnule profesor doctor Grigore Tinică, ce subînțelegeți Dumneavoastră prin noțiunea ”acasă”?

– ”Acasă” semnifică baștina, căminul familial – al tău și al părinților, bunicilor. Este Patria, locul unde omul trebuie neapărat să se simtă sufletește împlinit, locul care nu se vinde pentru că ar fi un mare act de trădare. Dar pentru a reveni acasă trebuie neapărat să păstrezi cheia la tine or, acesta este un obiect cu simboluri. 

2. Cine V-a predat primele lecții care V-au marcat caracterul și viitorul?

  – Părinții, rudele apropiate din satul natal Cușmirca, raionul Șoldănești, mai ales bunica – ea mi-a povestit mai multe povești cu caracter moralizator, mai degrabă un fel de mituri, mi-a vorbit și despre Dumnezeu.

Iar tatăl meu, care era contabil în colhoz, mi-a dat lecții de verticalitate și omenie. 

A mai fost și Nadejda Cinișeuțchi, învățătoarea noastră în ciclul primar, care a avut răbdare să mă învețe a scrie caligrafic. Eu eram stângaci, iar pe atunci încă nu intuiau că acești copii trebuie să învețe a scrie, totuși, cu mâna stângă. Scriam cu dreapta și cel mai greu îmi reușea să scriu caligrafic litera ”u” în chirilică și cifra 8, dar până la urmă am reușit. Iar la sfârșit de an am primit și prima mea decorație pentru osârdie – o gramotă de merit, de fapt primul semn de gratitudine. Adică am învățat lecții de omenie și cumsecădenie, credință, muncă și străduință, care mi-au fost de folos în viață.  

3. Ce Vă aminteşte cel mai des de casa părintească?

– Prăsadul de la colțul casei, nucul, casa mare, sofca cu zestre, covoarele lucrate de mama. Îmi mai aduc aminte de serile de sâmbătă, de băile cu leșie din cenușă de cimbru, care lăsa un miros extraordinar, cum femeile coceau pâine și plăcinte – vara cu vișine și mere, iarna cu cartofi, brânză și varză. Iar dimineața în ziua de Crăciun sau de Paște era deschis cuptorul încă fierbinte cu tot felul de delicii. Trăiau mai multe familii în ograda bunicului, unde era dragoste și bună înțelegere.

4. Cum apreciați schimbările care au avut loc la baștină în ultimele decenii?

– Realitățile sunt triste. Populația Cușmircăi s-a redus dramatic – de la 4500 la 1500 de oameni, școala cu trei blocuri de studii și cu 2 nivele, unde învățau peste 800 de copii, acum găzduiește doar puțin peste 100. În sat sunt peste 150 de case de vânzare, dar nu se grăbește nimeni să le cumpere. Lumea a plecat mai mult de nevoie, fiindcă n-au avut locuri de muncă, au fugit de sărăcie, dar au nimerit în alte necazuri, căci străinătatea are un gust amar. 

Mă întristează că aici, în  Republica Moldova, satele mor. O ieșire din situație ar fi programe de revigorare a satului, cu investiții substanțiale în proiecte concrete, astfel ca lumea să revină acasă și să aibă o viață decentă. Pe vremea URSS, în Moldova era cea mai mare densitate a populației de atâta că pentru cei veniți, alolingvi, aici era totuși mai bine de trăit decât în alte republici ale fostului imperiu. Țăranul moldovean însă nu avea posibilitate să se mute la oraș, dar nici orășeanul nostru să se stabilească pe undeva la Moscova, Kiev, Leningrad etc. Adică putem spune că RSSM a fost o grădină înfloritoare, numai nu pentru toți. Urmează, în rezultatul unor reforme, prin inițiativă privată, prin supremația legii, să facem un colț de rai pentru toți, nu numai pentru nomenclaturiști. 

5. Dacă ar fi cazul de înveșnicit numele unor personalități din partea locului, cine ar merita neapărat această onoare?

– Eu cred că ar trebui să fie restabilită Fântâna Eroilor. Acolo aș înălța un monument în memoria celor 17 grăniceri români, care la 27 spre 28 iunie 1940 se retrăgeau în țară după cedarea Basarabiei de la pichetul Vadul-Rașcov, s-au întâlnit cu două coloane ale armatei roșii și a trebuit să primească lupta. Tata îmi spunea că a bubuit canonada trei zile. În 1943 bunicul meu a avut un vis cu niște oameni care cereau apă, s-a dus la preotul din sat, i-a povestit visul și cu binecuvântarea parohului au săpat acolo o fântână, pe care au numit-o Fântâna Eroilor. 

6. La școală și la facultate ați fost printre activiști sau disidenți?

– La școală mai degrabă eram disident. În clasa a VII-a trebuia să ne facem comsomoliști. În primăvară doar Ștefan și Dorică au intrat în comsomol, iar eu am decis că nu este bine să fiu în rândurile Uniunii Leniniste Comuniste a Tineretului (ULCT). Era destul că eram poreclit „mă bolșevicule”, dacă stricam vreo fereastră cu mingea. Și dacă nu am vrut eu să fiu comsomolist – n-a vrut nici întreaga clasă. Până la urmă directorul  școlii a venit la tata acasă, desemnându-i un viitor sumbru pentru  mine or, dacă nu eram membru ULCT, nu puteam să fiu admis la facultate. Tata a dat a lehamite din mână: las-să facă ce dorește! Până la urmă am mers la CR al ULCT, unde am fost examinați cum îi cheamă pe toți liderii comuniști şi comsomolişti de sus până jos. 

La facultate am fost lider sindical. În anul VI mi s-a propus să devin secretar al organizaţiei comsomoliste, când mai rămăseseră câteva luni până absolveam deja facultatea. Am refuzat, motivând că trebuie să mă pregătesc mai bine de examene și am fost lăsat în pace. Astfel am fost mai mult disident decât activist. 

7. Prietenii, colegii V-au trădat vreodată?  

– Am avut parte de prieteni și de colegi extraordinari – de școală, de facultate, de serviciu, care nu m-au trădat niciodată, au fost alături de mine. În această privință am fost un om norocos.   

8. Ce calități trebuie să aibă un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

– Prietenii, ca și familia, nu-i alegi – ți-i dă Dumnezeu. Un prieten trebuie să fie un om pe care te poți bizui, care ar răspunde oricând la chemarea ta. Prieten îl pot socoti și pe acela care, dacă te vede căzând în prăpastie, știi cel puțin că nu va da cu piciorul în tine. Prieten poate fi și acela căruia poți să-i spui păsul fără  teama că te poate trăda a doua zi. 

Starea de prietenie este o chestiune mai extinsă – îi declar prieteni şi pe acei cu care am participat la Mișcarea de Renaștere Națională, pe acei care-mi stimează neamul…

9. Care sunt principiile de viață ale medicului și cetățeanului Grigore Tinică, peste care nu se poate trece în nici un caz?

– Viața este cu valuri și trebuie să ne gândim cum s-o trăim mai bine. Dar nu pot tolera trădarea de neam, de frate, ipocrizia, prefăcătoria în general. Este bine ca în viață să fii drept, vertical și corect.     

10. Considerați că V-ați realizat în viață?

– Pentru aceasta trebuie să-ți pui niște scopuri pe care trebuie neapărat să le împlinești. Odată am trecut pe la academicianul Ioan Pop-de-Popa, mentorul meu, care se afla la o masă acasă pe terasă cu generalul Dragnea, președintele Asociației veteranilor de război din România. Eram după niște intervenții chirurgicale care au durat 14-16 ore, așa că să fi dormit 4 ceasuri, nu mai mult. Trebuia să pun la cale ceva cu domnul profesor, dar m-a ţintuit locului dialogul între cei doi. Ei, academicianul Pop-de–Popa și generalul Dragnea, unul de 93, altul de 88 de ani, întocmeau un plan de afaceri pe vreo 15 ani înainte! Mi-am zis: mare trebuie să fie speranțaşi optimismul acestor doi oameni odată ce doresc să-și vadă realizat proiectul. 

Îmi mai scria regretatul profesor doctor academician Vasile Anestiade, că omul după pensionare trebuie neapărat să se ocupe cu ceva util, altminteri îşi pierde orice speranță. Personal consider că mai am de făcut multe lucruri, dar principalul vreau să deschid un spital cu 400 de paturi, care va costa circa 340 de milioane de euro. 

Aș mai considera ca scop personal reîntregirea neamului românesc.

11. Sunteți elevul unor școli conceptuale de chirurgie care aparent s-ar contrazice între ele. Cine V-a ajutat să Vă atingeți scopurile?

– Așa este. Aici, în România, am întâlnit o altă școală de chirurgie, care se deosebea de cea sovietică, dar fiecare din ele avea avantajele și dezavantajele ei. Ulterior am mers și în Belgia la profesorul Skuwards. Am mai fost în SUA, Marea Britanie. Dar dacă aș face o listă a dascălilor pe care i-am avut, aș începe cu domnii profesori Bâtcă și Ghidirim de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chișinău, apoi profesorul Anatoli Pokrovski de la Moscova, profesorul Ioan Pop-de-Popa de la București, Alessandro Frigiola de la Milano, Italia. 

Foarte mulți oameni au contribuit la constituirea carierei mele. M-au ajutat şi familia, fratele și surorile mele or, ei au sacrificat niște timp, interese ca să mă susţină şi să mă îmbărbăteze.

12. Cum ați reușit să faceți o carieră atât de impresionantă în afara Republicii Moldova?

– De la bun început aș dori să precizez faptul că întreaga mea carieră profesională este indisolubil legată de Moldova Istorică, așa cum a fost ea conturată de strămoșii noștri. Facultatea și primii mei pași în medicină au început la Chișinău, urmând apoi Moscova, București, Timișoara, Mont-Godinne (Belgia), Viena, Debrețen (Ungaria), North Carolina (SUA) ș.a. Munca susținută și dorința permanentă de a face medicină de performanță mi-au asigurat o continuă ascensiune profesională și mi-au permis accederea, în 2005, la funcția de manager al Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iași. În anul imediat următor am devenit profesor universitar de chirurgie cardiovasculară în cadrul Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași.

Astăzi, pentru mine, ca medic român, teritoriul Moldovei este un tot unitar, în care Prutul nu este o graniță, ci un râu care unește oameni aparținând aceluiași neam.

Chiar dacă o parte importantă a pregătirii mele profesionale s-a derulat în afara României, tot ce am învățat a fost pentru a face medicină pentru poporul și țara mea, România. Pentru mine, istoric și cultural, România include Republica Moldova, care astăzi are statut de cel de al doilea stat românesc. Această poziție pe care o ocupă Republica Moldova transpare din conținutul Declarației de Independență din 27 august 1991. De aceea noi, românii născuți în Republica Moldova, ne simțim în România acasă și nicidecum peste hotare, într-o țară străină.

13. Cum e să trăiești faima chirurgului cu mâini de aur?

– Sincer să fiu, nu-mi place acest apelativ legat de performanțele mele profesionale. Și nu este vorba de o falsă modestie. Am făcut medicina pentru a ajuta oamenii și Dumnezeu m-a iubit așa de mult, încât mi-a oferit și mijloacele pentru a o învăța și a o face pe cât de bine pot. Chiar dacă inimile pacienților sunt la propriu în mâinile chirurgilor în timpul intervențiilor pe cord, chirurgia cardiacă modernă, la fel ca și alte domenii medicale, a ieșit din custodia dominantă a chirurgului operator, devenind un proces complex, dependent de tehnologie și tehnică de înaltă performanță, în care succesul depinde de perfecta sincronizare și colaborare a membrilor echipei operatorii (chirurgi, cardiologi, anesteziști, perfuzioniști, asistenți, infirmiere etc.). 

Pentru a supraviețui avem nevoie de susținerea TA! Susține presa independentă!

Renumele clinicii noa-stre se datorează profesionalismului tuturor cadrelor medicale care își practică meseria cu abnegație și dedicație, de la manager la persona-lul auxiliar. Menționez importanța managementului instituțional: organizarea și asigurarea suportului tehnic al actului chirurgical, conduita postoperatorie și terapia medicamentoasă de performanță sunt dependente de calitatea și eficiența factorului managerial. Astăzi, la fel ca în toate domeniile de activitate, succesul și performanța în medicină sunt condiționate de implicarea directă a echipei manageriale.

14. Cum apreciați  sistemele de ocrotire a sănătății în România și Republica Moldova?

– În opinia mea, din păcate, sistemul medical din România nu se numără printre cele mai performante din Europa, deși medicii pregătiți în universitățile noastre sunt foarte apreciați peste hotare. În urma aderării la Uniunea Europeană, medicina din România a făcut progrese incontestabile, practicile din domeniul serviciilor de sănătate dezvoltându-se progresiv, odată cu creșterea calității actului medical, în încercarea de a se încadra în standardele europene. Prin eforturile întregii echipe și ale mele personal, clinica din Iași este recunoscută pe harta chirurgiei cardiovasculare mondiale.

Cu părere de rău însă, în Republica Moldova situația este mai dramatică: este suficient a menționa migrarea masivă a personalului medical spre România. Și aceasta nu doar din motive de remunerare a muncii medicilor, mai generoasă în România, dar și datorită managementului sanitar mai performant pe malul drept al Prutului. Există un decalaj vizibil între cele două sisteme de sănătate publică, decalaj care nu se micșorează, din nefericire, odată cu trecerea timpului.

15. Ce măsuri consi-derați că ar trebui aplicate pentru progresul mana-gementului medical din Republica Moldova?

– Problemele actuale ale medicinii din Republica Moldova nu depind doar de abilitățile manageriale ale acelora care conduc sistemul medical. Situația este mult mai complexă. Consider că reformarea sistemului medical nu ar trebui să depindă de contextul politic. Medici-na modernă însă este un sistem extrem de costisitor, în care performanța nu se poate realiza în lipsa resurselor financiare și umane. Cu alte cuvinte, o țară săracă nu are cum să creeze un sistem de sănătate publică eficient, pe măsura standardelor societăților avansate, mondiale. La acest capitol este suficient să punctez, că PIB-ul a cinci județe din România luate separat, inclusiv a județului Iași, depășește PIB-ul Republicii Moldova per ansamblu. Mai mult decât atât, deși medicina românească beneficiază de suport financiar generos provenit din fondurile europene, problema în România constă în capacitatea managementului sanitar eficient în absorbția acestor fonduri. Republica Moldova, nefiind membră a Uniunii Europene, este lipsită de aceste posibilități, fapt ce conservă degradarea medicinii moldovenești.

16. Deci, în opinia Dumneavoastră, integrarea europeană și, în consecință, conectarea la fondurile europene de dezvoltare este singura cale de progres real pentru Republica Moldova?

– Ca linie de dezvoltare strategică, indiscutabil este o soluție fezabilă. Problema aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană este strâns dependentă de starea națiunii și a statului care o reprezintă în relația cu Comunitatea Europeană. O națiune care nu-și cunoaște originea, fracturată în interior, incapabilă să se reprezinte ca un întreg în probleme-cheie de dezvoltare strategică, așa cum se prezintă astăzi populația Republicii Moldova, nu are cum să întrunească criteriile aderării la Comunitatea Europeană.

UE poate accepta Republica Moldova doar în condițiile în care aceasta devine un partener capabil să se ridice, să asimileze și să se integreze în valorile civilizației europene. Cu alte cuvinte, în absența unei identități naționale, unitare, nu are nimeni ce căuta în Uniunea Europeană, o comunitate de națiuni care au ales să trăiască și să se dezvolte împreună, pentru a-și crea o viață mai bună lor și generațiilor care vor urma.

17. Credeți că unirea cu România ar fi o soluție?

– Cu certitudine. Problema unirii Republicii Moldova cu România este însă exploatată de mulți ani de politicienii diferitor partide mai mult sau mai puțin la putere, de pe ambele maluri ale Prutului. De aici și erodarea progresivă a ideii, fără rezultate concrete, pe măsura așteptărilor sincere a milioane de români. Parafrazându-l pe fostul președinte american Kennedy, s-ar putea formula dezideratul pentru politicieni în următorul fel: nu te preocupa de gândul cu ce ai să te alegi tu de pe urma Unirii, ci gândește-te ce poți face tu pentru Unire.

18. Chiar credeți că politicienii cu adevărat pot renunța la interese egoiste în favoarea unui ideal care nu-i favorizează nemijlocit?

– Nu mă consider un idealist! Nu cred în utopia reformării complete a claselor politice. Istoria ne-a învățat însă că pot exista oameni puternici, adevărați lideri politici, care își iubesc suficient popoarele pentru a le schimba în bine destinele. Marii câștigători ai timpurilor sunt acele popoare puternice, care reușesc să-și creeze lideri suficient de inteligenți, pasionali și ambițioși pentru a înfrunta incertitudini și a schimba istoria lumii.

19. Ce dorință neîmplinită aveți?

 – Unirea neamului românesc. Sper să văd realizat acest deziderat. 

În plan profesional – dezvoltarea în continuare a chirurgiei cardiovasculare.

20. Aţi făcut în viaţă şi politică?

 – Nu. Dar câte odată politica se ocupă de noi în cel mai drastic mod… Am făcut politici de sănătate, am promovat metode de tratament invaziv și non invaziv pe cord. 

Am costatat însă că viața și activitatea noastră nu pot fi tratate în afara politicii. În politică sunt trei categorii de persoane – șmecherii, ratații și fraierii, care te miri de fac ceva pentru binele poporului și al țării. Apoi iată, vreau ca aceste categorii să nu ajungă în politica moldovenească.                  

21. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

– Cred că politica moldovenească s-a făcut cu un amatorism cras și lipsă de responsabilitate. Am fost chiar stimulați să ne comportăm așa. Un timp această politică a fost dictată de ”fratele mai mare”. Acesta și-a dorit un președinte proeuropean și un guvern prorus – unul să aducă bani europeni, iar guvernul să-i cheltuie și să promoveze aici politica prorusă. Sau invers, precum am avut pe Dodon președinte, care în afară de Moscova nu cunoștea altă capitală. Mai țineți minte cum Voronin îl promova pe Marian Lupu, care avea un grai aproape bucureștean și un limbaj care trebuia să ne reprezinte în Europa? Dar de la 2019 încoace ambasadele țărilor occidentale de la noi și-au dat seama de aceste scheme și au stopat acest joc. Or, americanii și europenii au un principiu – ești cu noi ori nu ești cu noi. Dacă vrem să fim cu UE și cu blocul NATO, trebuie să respectăm aceste principii. Din punct de vedere diplomatic noi suntem în război cu Federația Rusă pentru că aceasta are trupe pe teritoriul nostru. Vă amintiți în ce domenii a investit URSS în Afganistan? Acolo unde să poată merge mai bine cu tancurile – în drumuri, tuneluri prin munți, poduri peste râuri. Rușii ne țin trupe peste Nistru. Dacă se anunță a ne fi mari prieteni, ar trebui să plece acasă. Noi dorim lumea să vină cu investiții, dar nu să vină aici cu tancurile. Dacă după această situație politicienii noștri mai încearcă să joace la două capete, puțin probabil să mai stea cineva cu noi de vorbă. Ne-am convins că și Ucraina a jucat la două capete și până la urmă tot de Rusia au fost atacați, nu de UE. În genere eu socot că noi ne-am putea integra în UE doar unindu-ne cu România.                                                          

22. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

–  Poporul trebuie să decidă dacă vrea să-și schimbe destinul. Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de etnie, sunt responsabili de soarta lor – să voteze cu discernământ atunci când sunt chemați la urne. Nu va veni nimeni să ne scoată din criză. De noi depinde cum vom vota, pe cine vom alege.                             

23. Credeţi în viitorul statului Republica Moldova?

– Nu. Republica Moldova este o bucată de teritoriu aflată între două lumi, care n-are ieșire la mare și la munte, nici conexiune cu Occidentul. Adică n-are legătură cu nimeni. Basarabia este parte a României și trebuie să se reîntregească cu Țara.                  

24. De la declararea Independenței nu mai contenesc discuțiile referitor la limba oficială şi istoria Republicii Moldova. Cine credeți că ar putea pune capăt acestor dispute?

– Savanții de la Academia de Științe a Moldovei și-au spus deja cuvântul, politicienii trebuie să înțeleagă că limba este română la Izmail și Cernăuți, la București și Cluj, la Constanța și unde vreți dumneavoastră, așa cum limba franceză este aceeaşi la Paris și la Bruxelles și în colonii hăt până în Noua Caledonie, cum germana este aceeaşi la Viena și la Berlin, cum limba engleză este și în Anglia, dar și în SUA și Australia. În genere discuțiile despre limba română în Republica Moldova sunt o perdea de fum după care se dorește a  ascunde alte probleme. Trebuie totuși să dăm ascultare marelui poet național Mihai Eminescu: ”Suntem români și punctum”.              

25. Cum preferaţi să petreceţi timpul liber? 

– Timp liber am puțin, deci mă strădui să-l petrec interesat și cu folos: citesc, fie vizitez țara, mai ales mănăstirile.       

26. În casa familiei Tinică ce bucate şi băuturi sunt preferate?

– Acasă consumăm tot ce crește la noi. Nu suntem adepții mâncărurilor exotice. În străinătate mă familiarizez cu deosebit interes cu bucătăriile respective.   

27. În opinia Dumneavoastră, Republica Moldova a avut şansa să se integreze în UE alături de Republicile Baltice?

– Da, a avut. Dar trebuie să știm că cele trei popoare baltice au avut experiența statului, de aceea indepedența au acceptat-o cu responsabilitate. Noi nu am avut această experiență or, suntem o regiune a României ruptă în mod brutal și alogic. Firește, trebuia după 1991 să ne reunim cu Țara…          

28. Câţi ani i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

– Depinde când începem. Câți bani au pompat în noi UE și SUA, trebuia să devenim demult un stat civilizat.      

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

– Cred că s-ar soluționa destul de ușor. Cu ajutorul Kievului i-am putea convinge pe prietenii și neprietenii noștri transnistreni că țara trebuie reîntregită, cum s-au unit într-o bună zi Adjaria cu Georgia.      

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

  – Consătenilor mei le-aș dori să fie sănătoși, să nu-și piardă  optimismul, simțul umorului și să fie uniți. Același lucru le doresc și tuturor locuitorilor din regiunea Orhei, mai ales celor din municipiul Orhei, care nu ar mai trebui să se vândă ieftin. 

Ion Cernei   

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker