Social

Ziua Internațională a Familiei, omagiată la Leușeni şi în raion

Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, duminică, 16 mai, în localul căminului de cultură din Leușeni au fost omagiate familiile care-și sărbătoresc anul acesta nunta de aur, și anume: Bunduchi Ion și Natalia, Țâpu Gheorghe și Eudochia, Catrinescu Vasile și Vera.

Pentru a supraviețui avem nevoie de susținerea TA! Susține presa independentă!

Aceste cupluri pe parcursul a 50 de ani au păstrat focul din vatră nestins, menținut cu dragoste şi înţelegere, cu respect și sprijin la bucurii și necazuri.

În sala împodobită în stil național, asemeni unei case mari, cu flori frumoase de primăvară, cu dulciuri și alte bunătăți și, principalul, cu oaspeți dragi – familii tinere, locuitori destoinici ai acestui sat, bogat în tradiții strămoșești, nu s-a uitat nici de restricţiile dictate de pandemie. 

Sărbătoarea a fost organizată de angajaţii din cultură, de la Biblioteca Publică Leușeni și de către primărie, care au pregătit un program artistic, cu note și accente lirice despre Familie, ca cea mai importantă verigă în formarea și educarea personalității, a unei generații sănătoase, capabile să conducă societatea spre bine și înflorire.

Cuvinte de felicitare au rostit  părintele Andrei Chirilov, parohul bisericii din sat, consilierul Ion Dubenco, asistenta socială Raisa Ciconi, profesoara pensionară Elena Catrinescu şi tânăra profesoară Mariana Spancioc, primarul localității, Valeriu Lazarenco  și secretara Consiliului Local,  Nadejda Chișenco.  

Primarul Valeriu Lazarenco l-a înmânat familiilor omagiate Diplome de Onoare “pentru merite în educarea unei generații de copii sănătoși și destoinici”, flori și cadouri.

Urări de viață lungă, fericită alături de cei dragi le-am adresat și noi, artiştii amatori, în această duminică de suflet, dedicându-le versuri, melodii populare interpretate de Ansamblul Folcloric “Vocea Codrului”, de solistele Catrinescu Veronica, Cernica Ludmila și Andreea, acompaniate la acordeon de Catrinescu Vasile.

Sătenii, doriţi de o viaţă normală, nu se mai săturau să aplaude, spectacolul transferându-i în lumea frumosului, a dorului, a copilăriei și viselor.

Ecaterina Navroțchi, s. Leuşeni, raionul Teleneşti

Din partea redacţiei: Acţiuni de omagiere a familiilor trainice au avut loc şi în primăriile Chițcani, Căzănești, Chiștelnița, Verejeni ş.a. Primarii localităților, însoțiți de funcționari, au vizitat la domiciliu cuplurile care împlinesc 50 de ani de viaţă conjugală. La muzeul satului din Sărăteni a avut loc un spectacol muzical-literar cu participarea elevilor şi pedagogilor, dedicat celor cinci cupluri din localitate care au câte jumătate de secol de căsnicie fericită.

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker