Social

Maia Sandu: Presa liberă este o valoare fundamentală pentru o societate care se vrea dreaptă și deschisă

Maia Sandu: ”Presa liberă este o valoare fundamentală pentru o societate care se vrea dreaptă și deschis.”

Ieri, 3 mai, a fost marcată Ziua Mondială a Libertății presei. Cu această ocazie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit jurnaliștilor și instituțiilor media care stau la straja acestui drept firesc și îi ajută pe oameni să se informeze din surse obiective.

În mesajul său, Maia Sandu a accentuat importanța presei libere într-o societate care se vrea dreaptă și deschisă și a declarat că datorită presei se pune presiune pe autorități și se schimbă destine.

„Presa liberă este o valoare fundamentală pentru o societate care se vrea dreaptă și deschisă, construită pe principiile democrației și ale legalității. Aceasta este societatea pe care ne-o dorim cu toții și mă bucur că în țara noastră, în pofida tuturor impedimentelor, există multe instituții media atașate acestor valori. Datorită lor se pune presiune pe autorități și se schimbă destine – și asta înseamnă să fii, cu adevărat, Puterea a patra”, se spune în mesajul Președintelui Maia Sandu.

De asemenea, Președintele Republicii Moldova a spus că misiunea autorităților în raport cu presa rămâne să asigure libertatea instituțiilor media, să garanteze condiții echitabile pentru lansarea și funcționarea lor, inclusiv din perspectiva economică, să asigure transparența instituțională și accesul la informație și să protejeze și să consolideze drepturile jurnaliștilor, astfel încât niciun jurnalist din țara noastră să nu se teamă că va fi persecutat pentru cuvântul scris. 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker