Apropo

Rugăciune

 

Ne apropiem vertiginos de ziua de 30 octombrie. Pe toate rețelele de socializare apar puzderie de informații, care vor să ajungă, inevitabil, la mintea și sufletul eventualului alegător. Lupul, dodonul sunt cei mai vocali, nu pierd timpul. Simt că li se duce pământul de sub picioare și nu-și precupețesc eforturile pentru a se menține la suprafață. Dar zilele le sunt numărate. Va veni și cea a judecății! Țineți minte!

Lupii și dodonii stau în aceeași propoziție cu răul. Ei sunt exponenții reali ai celor mai nefaste, malefice,  ruinătoare și distrugătoare perspective care stau să se abată asupra prea mult pătimitului popor.  Și așa cum după ploaie apare soarele, va sosi ea și ziua izbăvirii. Nu mai este mult de așteptat!

Astăzi, pe 14 octombrie, toți creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Marele Praznic al Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, care în calendarele bisericești este marcată cu roșu, adică zi de mare importanță duhovnicească. Și așa cum invocăm divinitatea atunci când ne este greu și ne aflăm la mare răspântie a sorții, tot astfel vă îndemn, dragii și iubiții mei compatrioți, să rostim într-un glas Condacul al 13-lea din Acatistul Maicii Domnului: „O, Preacurată Stăpână, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la tine ridicăm ochii sufletului și ai trupului nostru; către tine întindem mâinile noastre cele slabe și din adâncul inimii strigăm ție: caută la credința și la umilința sufletelor noastre. Acoperă-ne cu atotputernicul tău Acoperământ și ne izbăvește de toate nevoile. Amin”. 

Viorica Morăraş, Iaşi

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker