Politic

Maia Sandu s-a întâlnit la Strasbourg cu Președintele APCE, Hendrik Daems

Livrăm știri proaspete timp de 25 de ani direct pe masa ta! Susține Ziarul CUVÂNTUL printr-o donație!

Maia Sandu s-a întâlnit la Strasbourg, cu Președintele APCE, Hendrik Daems.

În cadrul întâlnirii din această dimineață, șefa statului a discutat cu Președintele APCE despre situația politică curentă din Republica Moldova, provocările la adresa democrației din țara noastră, pașii de mai departe pentru depășirea crizei politice, dar și eforturile pe care le facem pentru a reduce și combate efectele pandemiei Covid-19.

Mă bucur să fiu astăzi la Strasbourg, la invitația președintelui Adunării parlamentare a Consiliului Europei, să particip la deschiderea sesiunii de primăvară a APCE. Domnule Președinte Hendrik Daems, vă mulțumesc pentru primirea călduroasă din această dimineață”, a declarat Președintele Maia Sandu, după întrevederea cu domnul Hendrik Daems.

Captura de ecran din 2021 04 15 la 17.55.56

Oficialii au făcut schimb de opinii și despre starea instituțiilor democratice din Moldova, reforma sectorului justiției, agenda noastră de integrare europeană și soluționarea conflictului transnistrean.

„Am reiterat în discuție cu Președintele APCE că prioritatea principală a mandatului meu de Președinte este combaterea corupției și o reformă veritabilă a justiției și i-am mulțumit pentru sprijinul susținut al APCE pentru transformările democratice din Republica Moldova. I-am mulțumit totodată domnului Daems pentru invitația de a participa la deschiderea sesiunii de primăvară a APCE și pentru oportunitatea de a adresa un mesaj plenarei Adunării Parlamentare”, a spus doamna Maia Sandu.

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker