
Partidul lui Chicu a fost înregistrat în Registrul de Stat
Susține presa liberă și independentă! Militează împreună cu noi pentru adevăr! Fă o donație!
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), creat de Ion Chicu, a fost înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice.
Un anunț în acest sens a fost făcut de fostul prim-ministru pe pagina sa de Facebook. Conform fostului premier, la formarea partidului au contribuit peste 1600 de cetățeni care și-au pus semnătura pentru aderarea la PDCM și crearea formațiunii.
”În jurul nostru s-au adunat peste 1600 de cetățeni, care și-au depus semnătura pentru aderarea la PDCM și crearea formațiunii”, a scris Chicu.
Totodată, acesta a menționat că în următoarele zile partidul va veni în fața cetățenilor cu cele mai importante elemente ale Programului Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei.
”Pe parcursul următoarelor zile vom veni în atenția opiniei publice cu cele mai importante elemente ale Programului Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, aflat în proces de constituire. Elementul cheie al Programului este asigurarea dezvoltării țării noastre prin readucerea pe prim-planul vieții social-economice și politice a intelectualității, a celor mai valoroși oameni ai poporului nostru. Adevăratele valori ale neamului din știință, educație, medicină, cultură, sau business, au fost umbrite și lăsate pe plan secund de mediocrități și politicieni cu reputație dubioasă. Avem ca obiectiv major asumarea unui rol semnificativ în schimbarea spre bine a situației din țară, dar și de a oferi un model de formare a partidului pe principii veritabile democratice. În acest context, pentru noi contează mult să stabilim o comunicare interactivă cu cetățenii țării pentru consultarea viziunilor echipei PDCM, privind soluționarea celor mai stringente probleme și dezvoltarea țării noastre. Direcțiile principale pe care se va axa activitatea echipei noastre sunt reflectate în Preambulul Programului, publicat mai jos”, a scris fostul premier.
Totodată, potrivit lui Chicu, formațiunea are cinci organizații teritoriale, iar doctrina pe care a adoptat-o este creștin-democrată.
- Suntem și pe Instagram: https://www.instagram.com/ziarul_cuvantul/
- Telegram: t.me/ziarulcuvintul
- YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCzMQQTiIN32jpnYIc-az26g