Social

Biblioteca – loc de întâlnire pentru seniori…

Am aflat de la angajații BPR „Mihai Eminescu” că în Republica Moldova a fost lansată campania „Ne vedem la bibliotecă! Acolo se întâmplă ceva chiar acum”.  Ne bucură și pe noi acest fapt, ne bucură să aflăm că în bibliotecă se întâmplă ceva nou, ceva ce nu era cândva.

Din primăvară, pe lângă bibliotecă a fost organizat un club al Seniorilor Fideli Bibliotecii, la care am aderat cu multă plăcere. Noi, membrii Clubului, mergem des aici– la ședințele noastre, pentru a schimba cărțile citite sau a lectura presa periodică și cunoaștem că într-adevăr la bibliotecă sunt organizate diferite cluburi tematice, multe alte activități pentru diferite categorii de vârstă, începând cu picii de la grădiniță și terminând cu persoanele de vârsta a treia, instruiri în domeniul IT, în cadrul proiectului “Novateca”, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, se lansează servicii noi de bibliotecă și multe-multe alte activități pentru a ne socializa, dar și pentru a atrage și noi utilizatori.

Memorabilă a fost ședința Clubului Seniorilor Fideli Bibliotecii din seara de 30 septembrie, activitate încadrată în Nocturna Bibliotecilor-2016. Tema care a fost pusă în discuție – ”Sănătatea femeii și valorile familiei. Femeia și familia – izvor și albie a vieții pe pământ” – este una foarte interesantă și merită să fie discutată în comunitate, deoarece familia stă la baza societății și de calitatea familiilor noastre depinde calitatea membrilor întregii societăți. Am mai avut alături de noi și invitați speciali, printre care două cupluri și câțiva rezineni ce activează în diferite domenii profesionale. Fiecare dintre noi ne dorim să trăim într-o societate sănătoasă, în care să predomine fenomenele pozitive, așa că discuția s-a axat pe calitățile frumoase ale familiei,  modul de viață sănătos, calități ce trebuie evidențiate, promovate și cultivate generațiilor tinere.

Dragostea, prietenia, stima, buna înțelegere, ajutorul reciproc, sinceritatea, onestitatea, aprecierea, armonia, toleranța, comunicarea, egalitatea, grija, îngăduința, credința, susținerea, atașamentul, iertarea, devotamentul, optimismul, recunoștința și altele sunt trăsături care caracterizează o familie frumoasă, sănătoasă și care trebuie promovate , iar cuplurile tinere să le preia și să le găzduiască în familiile lor. Membrii familiilor Morari Serghei și Valentina,  Rusu Iurie și Lilia, cupluri cu experiență bogată în viața de familie, respectiv 50 și 27 de ani de căsnicie, au povestit despre cele trăite în calitate de soț și soție pe parcursul căsniciei și despre unele secrete individuale, utilizate pentru a menține relațiile frumoase în familie pentru toată viața.

Ne-a plăcut mult această întâlnire și le mulțumim organizatorilor pentru că abordează probleme importante pentru societate, pentru că atrag oamenii la bibliotecă prin diferite metode. Vă dăm întâlnire și dumneavoastră la bibliotecă – acolo se întâmplă multe lucruri frumoase!

Așteptăm cu nerăbdare și alte activități ale Clubului Seniorilor

Eugenia Rusu, Raisa Leonte, Veronica Marcu ş.a. membri ai Clubului Seniorilor Fideli Bibliotecii, or. Rezina

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker