Ai curaj, ajută-ne printr-o donație să luptăm pentru adevăr! Susține presa liberă!
Ne-a părăsit un om de o valoare mare pentru cultura noastră națională – Boris Bechet, căruia fără îndoială îi putem înscrie numele în Cartea de Aur a Culturii Cinematografice alături de Ion Ungureanu, Constantin Constantinov, Nina Vodă-Mocreac, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir…
Boris a fost cel mai mare copil în familie, născut pe 7 februarie 1953 în satul Vadul-Leca, comuna Căzăneşti, raionul Telenești. A fost înscris la Școala-internat din Căzănești, unde copiii din familii numeroase erau asiguraţi cu hrana, îmbrăcăminte și loc în cămin. Sâmbăta și duminica, vacanțele școlare le petrecea împreună cu părinții, prietenii, acasă…
De prin clasa a V-a am început tot mai des să ne întâlnim cu Boris în sala de lectură a bibliotecii satului, deoarece cărțile din biblioteca școlii le citisem pe toate. Bibliotecara Olga Dorofei ne recomanda cele mai interesante cărți, mai cu seamă de aventuri. Ne întâlneam şi pe toloacă, la fotbal, unde Boris era lider – nici nu se mai discuta alegerea căpitanului echipei, toți jucătorii susținându-l… Dar lectura ne aducea mai mare satisfacţie. Deseori, după lecții, prin clasele a VII-a – a VIII-a, ne întâlneam pe dealurile satului, hoinărind… fiecare în visele sale…, dar tot cu cartea în mână, la pădurea cea bătrână din dealul Rădiului ori la Izvorul Roșu… Vreau să spun, că literatura, cărțile l-au marcat pe Boris, că datorită lor a luat calea artei, frumosului, actoriei… Mi-aduc aminte de timpul când el, fiind student la Arte, iar eu la medicină, ne întâlneam în sat, în zilele de duminică ori de sărbători, la care prima lui întrebare era: Ce-ai mai citit, Iacobe? Ți-am adus ceva nou, de peste Prut. Prima carte pe care n-am s-o uit a fost romanul „Groapa” de Eugen Barbu, despre Cuţaridei, o mahala din București…
Boris a fost un om care a iubit tot frumosul: pictura, lectura, muzica, natura, păsările… Stând odată la cuvinte pe malul Răutului, Boris se opri brusc din vorbă și mă întrebă:
– Auzi?
– Ce să aud?
– Ascultă, bre, ce mai cântă!!!
– Cine cântă?
– Cucul, bre, cucul! Oare nu-l auzi?
Și atunci am deslușit într-adevăr vocea cucului undeva departe, dinspre Valea Sălciilor…
A studiat la Institutul de Arte din Chișinău în 1971-1975. În anii 1977-1985 a jucat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, apoi a trecut la Teatrul Poetic (azi Teatrul „Alexei Mateevici”) din Capitală. Actor de mare forță dramatică, Boris Bechet a debutat la studioul „Moldova-film” în anul 1983. S-a manifestat în filmele lui Vasile Pascaru, Nicolae Ghibu, Boris Conunov, Valeriu Gagiu, unde a jucat roluri principale, dar și secundare. Un personaj de forță rămâne a fi Strătan din filmul lui Valeriu Gagiu „Corbii prada n-o împart”. A jucat în filmele”Găsește potcoava fericirii”, „Miorița”, „Cursa”, „Troița”. A fost unul din fondatorii studioului independent „Media SDB”.
În anul 1991 i s-a conferit titlul „Artist al Poporului”.
În viața din afara ecranului și a scenei a fost un om simplu, cu o nespusă bunătate sufletească, gata să-și dea haina de pe dânsul pentru a-i ajuta pe cei mai triști ca el, un mare altruist. O spun nu din auzite.
Acum mă gândesc, că viața lui a fost aproape asemănătoare cu a mea, tot timpul în zbucium, în căutare… mai puțin iubind întâlnirile pompoase sau aglomerate, solicitând mai mult singurătatea. Oare cucul îşi cântă numele, ori singurătatea?! Uneori chiar fiind printre ai săi… rude, prieteni, te simți singur.
A fost un om de o modestie rar întâlnită, doar îl pot compara cu regretatul meu prieten Vlad Pohilă. L-am rugat, împreună cu reporterul Ion Cernei, să ofere un interviu pentru proiectul inițiat de redacția săptămânalului independent CUVANTUL ”30 de întrebări de-acasă”, dar n-a acceptat, motivând: „Ia lăsați, că încă n-am ajuns o personalitate!”
Eu cred că nu e chiar bună atâta modestie, el subapreciindu-se. A fost și va rămâne o personalitate de mare valoare pentru întreaga societate românească.
Multe am a povesti despre Boris Bechet, dar o voi face în cartea ce sper să apară în curând despre istoria satului, redată prin oamenii lui…
Dragă prieten, vom păstra cele mai frumoase amintiri despre tine în inimile noastre. Drum lin către nemurire. Nu te vom uita, vei rămâne în inimile noastre Om de Omenie, un haiduc de pe malurile Răutului…
Condoleanțe familiei și rudelor apropiate…
Iacob Cazacu-Istrati, Toronto, Canada
