EvenimenteOrheiRezinaTelenești

Incendiile de vegetaţie nu mai contenesc

Ai curaj, ajută-ne printr-o donație să luptăm pentru adevăr! Susține presa liberă!

Pe parcursul săptămânii trecute, pompierii şi salvatorii din Orhei, Telenești, Șoldănești și Rezina au intervenit la lichidarea și prevenirea unui șir de situații de urgență.

Astfel,  la 05 aprilie, salvatorii s-au deplasat în s. Piatra, raionul Orhei, unde din cauza unui scurtcircuit la panoul de electricitate a fost inundată toată casa cu fum. Din fericire nu sunt victime.

În aceeași zi pompierii din Telenești SPSP Căzănești au intervenit pentru tractarea unei ambulanțe blocate în noroi în satul Hirișeni. 

La data de 06 aprilie, salvatorii din Rezina au intervenit pentru descarcerarea corpului neînsuflețit al unui bărbat aflat la volanul unui autoturism de model Volvo, implicat într-un accident rutier cu un autocamion de model DAF, produs pe traseul Rezina – Orhei, în apropierea satului Cinișeuți.

În aceeaşi zi, în satul Vâprova, raionul Orhei, din cauza încălcării regulilor de exploatare a sobei, s-a produs un incendiu la o casă de locuit. Pompierii au intervenit imediat, reușind să salveze casa, fiind distruse bunurile dintr-o odaie.

La 10aprilie, salvatorii din Șoldănești au intervenit în satul Șipca, pentru deblocarea unei persoane care a rămas cu piciorul prins în freza motocultorului. Victima a fost preluată de către serviciul medical cu piciorul fracturat.

În aceeași zi pompierii din Orhei au intervenit pentru lichidarea unui focar de ardere a vegetației uscate pe o suprafață de 10,5 ha, în extravilanul satului Târzieni.

La data de 11.04.2021, pompierii din Orhei au intervenit pentru lichidarea unui focar de ardere a vegetației uscate pe o suprafață de 1,5 ha, în extravilanul satului Ivancea.

În aceeași zi pompierii din Rezina au intervenit pentru lichidarea unui focar de ardere a vegetației uscate pe o suprafață de 2 ha, în satul Ciorna, iar pompierii din Telenești au lichidat un incendiu de vegetație uscată pe o suprafață de 0,5 ha, care a izbucnit în or. Telenești.

DSE mun. Orhei vine cu rugămintea către cetățeni de a nu lăsa focul nesupravegheat, pentru a evita un incendiu de proporții. 

Afanasie Stici, şef SP Direcța Situații Excepționale mun. Orhei 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker