SocialTelenești

Devotament, curaj, sacrificiu

Ai curaj, ajută-ne printr-o donație să luptăm pentru adevăr! Susține presa liberă!

Despre activitatea pompierilor și salvatorilor ne dăm seama atunci când citim sau privim cum intervin în situații de urgență. Dar există și o altă latură a procesului, care ține de management, dotări, factorul uman etc. Anume despre aceasta ne-am propus să discutăm cu Ion Veșcă, locotenent colonel al serviciului intern. Dl Veșcă se află în serviciul respectiv din 2005, iar din 2010 este șef al Secţia Situaţii Excepţionale (SSE) Telenești.

– Domnule Veșcă, în meseria dumneavoastră, care cere sacrificiu și devotament, ce motive îi determină pe tineri să se angajeze?

– Unii tineri își urmează tatăl, fratele sau o altă rudă în profesia de salvator, alții visează din copilărie să îmbrățișeze această ocupație a oamenilor viteji, puternici, activi, ai treilea sunt motivați de diferite  situații, întâmplări produse în viața lor, nu sunt de neglijat nici condițiile pe care le oferă sistemul. Dar pentru a înțelege sensul noțiunii de sacrificiu, închipuiți-vă că soțul sau fiul dumneavoastră merge în tura de serviciu și poate să nu revină acasă! Sunt niște realități dure, 11 colegi de-ai noștri și-au pierdut viața la datorie. 

Eu personal mi-am început serviciul în cadrul Poliției Naționale, dar față de Serviciul Pompieri și Salvatori am avut o atitudine mai specifică. Și atunci când, în anul 2005, la SSE Telenești mi s-a propus o funcție, nu am ezitat și am acceptat. Ca cititorul să înțeleagă că riscul nostru este unul nu numai asumat, dar și raţional, fiecare nou angajat este instruit în domeniul dat, ca atunci când intervine la stingerea focului sau în acțiuni de salvare, să nu supună riscului nici viața proprie și nici a celor din jur.

– Cu ce sentimente ați sărbătorit ziua profesională care a fost recent?

– Cu sentimentul datoriei împlinite. De obicei organizam o ședință solemnă, cinsteam memoria celor căzuți la datorie, desfăşuram o spartachiadă a pompierilor și salvatorilor pentru a ne demonstra pregătirea profesională. Dar în acest an, luând în considerare situația pandemică din țară, ne-am limitat la ședințe on-line, dar nu am uitat să transmitem cuvinte de recunoștință rudelor celor căzuți la datorie. 

 – Ce reprezintă de fapt serviciul cotidian al salvatorilor și pompierilor?

 – Activăm 24 din 24 de ore. La unitatea de gardă se află în permanență de serviciu câte 4 persoane, la Mândrești, Chiștelnița, Căzănești și Bogzești – câte 2 persoane. Pe parcursul anului trecut și în primele trei luni ale anului curent am avut peste 500 de intervenții în diverse situații de risc. Spectrul intervențiilor s-a lărgit: am salvat persoane atât de la adâncimi, cât și de la înălțimi, am salvat animale, am avut și alte misiuni cu diferite grade de gravitate, dar cele mai dese sunt incendiile. De exemplu, cu riscul vieților noastre am salvat un bătrân blocat în casa cuprinsă de flăcări, cazul a avut loc în Telenești. Menționez că atunci când pompierul intră în flăcări, prioritar este de a salva persoana și apoi bunurile, dar este risc foarte mare de a-și pune în pericol viața sa, fiindcă nu se cunosc circumstanțele producerii focului, aflarea în interior a  obiectelor explozibile. Dar, repet, riscul nostru este unul asumat or, nu putem trimite omul în foc fără o activitate de cercetare a locului.

– Cum stau lucrurile la capitolul dotare tehnică?

– Ne străduim ca toată tehnica de intervenție să fie în stare bună. Fiecare detaliu sau ataș au termene de exploatare și odată cu expirarea acestuia, imediat este schimbat, ca la următoarele intervenții să nu dea rateu. La moment deținem 8 autospeciale de mărci GAZ și ZIL cu termen de exploatare de aproape 4 decenii, dar le menținem în funcțiune. Mai avem o autospecială Volvo donată de o unitate de pompieri din Austria, utilaje de descarcerare, pompe etc., care ne permit să acordăm ajutor și pe timp de inundații, și la accidente tehnogene.  

Fiecare candidat la angajare este supus unui control medical, este necesar să aibă o pregătire fizică și psihologică corespunzătoare. Pentru a avea acces la autospeciale și la utilaje, unele categorii de angajați trebuie să întrunească și condiții mai speciale, au o pregătire în acest domeniu. Totodată vreau să menționez că zilnic, între intervenții, pompierii și salvatorii desfășoară activități de autoinstruire și antrenamente sportive.

– SSE Telenești a lansat inițiativa de a renova Complexul memorial din Telenești anume din dorința de a eterniza şi memoria celor doi angajați căzuți la datorie, Gheorghe Șova și Nicolae Popa. V-a reușit materializarea acestei iniţiative?

– Da, este foarte important să aducem omagiu celor doi eroi căzuți la datorie. Am contribuit ca numele lui Gheorghe Șova, pompierul originar din Telenești, căzut la datorie acum 7 ani, să-l poarte o stradă din oraș, numele lui Nicolae Popa, originar din Verejeni, să-l poarte gimnaziul din localitate. În memoria pompierilor eroi sunt organizate competiții sportive naționale, am solicitat instalarea unei plăci comemorative la Complexul respectiv. Inițiativa noastră a trezit interesul opiniei publice, societății civile din raion, care a venit cu ideea transformării Complexului într-o Stelă a Memoriei Naționale, unde-și va găsi locul și placa cu numele pompierilor eroi. Ne bucură faptul că ideea monumentului este pe cale de a se materializa. Mai ținem legătură cu părinții eroilor, cărora le acordăm toată susținerea noastră.

– Mai este prestigioasă meseria dumneavoastră?

– Gradul de încredere în pompieri și salvatori în rândul populației este unul foarte înalt. Eu cred ca aceasta se datorează faptului că atunci când este solicitat ajutorul pompierului, acesta nu alege pe cine să ajute sau dacă va avea ceva recompensă. Pentru noi toți cetățenii sunt egali și unica recompensă este recunoștința. 

Și dacă veni vorba de prestigiul unității, vreau să vorbesc de Maxim Sălcuțan, pompier la unitatea noastră, care este campion național la lupte libere. Avem pompieri și salvatori cu o pregătire fizică foarte bună și în acest context vrem să reutilăm o sală de sport, unde angajații ar putea să se antreneze, pentru a ne bucura cu rezultate de performanță, dar și a-și îmbunătăți abilitățile fizice pentru îndeplinirea misiunii. Am elaborat deja un proiect, trebuie să găsim cei 190 000 de lei necesari pentru edificarea acesteia.   

– Vă dorim serviciu fără pericole și succese în ceea ce vreți să realizați!

Pentru conformitate, Ion Cernei

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker