
Și săptămâna trecută cazurile de ardere a vegetației s-au ținut lanț la Orhei, Telenești, Șoldănești și Rezina
Zeci de hectare de vegetație au ars și cauza este factorul uman. Cetățenii ignoră regulile antiincendiare atunci când folosesc focul deschis, fapt ce poate duce la incendii de proporții.
Pompierii şi salvatorii nu au fost absolviți și de alte intervenții, situații excepționale, în care s-au aflat cetățenii. Astfel, la 31 martie curent, salvatorii din Șoldănești s-au deplasat în s. Olișcani, unde într-o casă de locuit s-a produs o scurgere de gaze naturale. Din fericire nu sunt victime.
În aceeași zi pompierii din Rezina au intervenit la lichidarea unui incendiu la un TIR. Cazul a avut loc la Țâpova în după-amiaza zilei.
La 01 aprilie, la Orhei, din cauza unei țigări nestinse aruncată în casă, s-au aprins bunuri. Pompierii au intervenit imediat și focul nu s-a extins, doar că locuinţa a fost inundată cu fum. În acest caz a fost salvat un bărbat.
La 02 aprilie, la Orhei, salvatorii au deblocat o ușa la un apartament din str. V. Lupu, iar puțin după miezul nopții a fost solicitată intervenția salvatorilor la tractarea ambulanței blocate în noroi în s. Pohrebeni.
DSE mun. Orhei vine cu rugăminte către cetățeni de a nu lăsa focul nesupravegheat și pentru a evita un incendiu de proporții recomandă următoarele:
– nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
– nu utilizați focul deschis la o distanță mai mică de 50 m de la clădiri, materiale sau substanțe combustibile;
– nu lăsați focul deschis fără supraveghere;
– nu aruncați mucuri de țigară, chibrituri aprinse sau materiale care mocnesc în vegetația uscată;
– adresați-vă la primării în ceea ce privește planificarea zilelor și locurilor special amenajate pentru adunarea resturilor menajere și vegetației uscate din localitate;
– supravegheați în permanență copii și interziceți jocul cu surse ce ar putea provoca incendii;
– la depistarea focarelor apelați la numărul unic de urgență 112 și după posibilitate întreprindeți măsuri de lichidare a arderii, respectând măsuri de securitate, sau părăsiți locul arderii acoperind gura cu o pânză umedă.
Diana Maxim, ofițeră superioară SP, Direcța Situații Excepționale mun. Orhei