An de an ziua Bunei Vestiri, prăznuită la 7 aprilie, este ziua când pământului se binevesteşte o mare bucurie. Troparul sărbătorii aşa şi ne spune: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face şi Gavriil darul îl binevesteşte. Pentru aceasta noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-I cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu Tine”.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu, pe de o parte, este fapta dragostei şi a puterii dumnezeieşti, iar pe de alta – fapta libertăţii omului. Referitor la aceste fapte, Sfântul Grigore Palama spune că întruparea ar fi fost imposibilă atât fără încuviinţarea liberă, omenească, a Maicii Domnului, cât şi fără voia creatoare a lui Dumnezeu.
Anume despre libertate, acest scump dar dumnezeiesc, vom vorbi în cele ce urmează, dar şi despre preţul vrerii de libertate, plătit în aprilie 2009 la Chişinău.
La 5 aprilie 2009, în Republica Moldova s-au desfăşurat alegeri parlamentare. Faptul că srutinul a fost fraudat l-a confirmat însuşi Vladimir Voronin printr-o declaraţie din seara aceleiaşi zile, când rezultatele încă nu erau cunoscute, prin care afirma că, comuniştii au rămas la guvernare.
A doua zi dimineaţa, CEC anunţă rezultatele preliminare – PCRM prezintă 49,5%.
După-amiază, mii de tineri au inundat centrul Chişinăului, urmând îndemnul mesajului care circula pe internet: dacă nu ai votat cu PCRM, ia o lumânare şi ieşi în stradă! Au venit la monumentul lui Ştefan cel Mare pentru a protesta paşnic în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să aprindă o lumânare, sugerându-se, în felul acesta, viitorul sumbru în cazul când comuniştii rămân la guvernare.
A doua zi, 7 aprilie, se adună în centrul Chişinăului la 8000 de tineri, care scandează: „Alegeri repetate!”, „Vot fraudat!”, „Jos comuniştii!” Iar după-amiază numărul manifestanţilor s-a triplat. Liderii partidelor de opoziţie cheamă mulţimea la proteste fără incidente. Totuşi, în mulţime se observă persoane care încercau să destabilizeze situaţia şi să provoace altercaţii cu forţele de ordine. Spre seară, persoane cu feţele acoperite, la fel au început să incite la violenţă, să îndemne la devastarea clădirilor, la răsturnarea puterii. Majoritatea manifestanţilor nu s-au implicat în asemenea acţiuni, iar o parte au susţinut provocatorii. Ulterior, noul ministru de Interne, Victor Catan, avea să susţină că „nu s-au luat măsuri de izolare a persoanelor agresive – doar vreo 50-100 de persoane manifestau un comportament violent, restul manifestau paşnic”.
S-a plătit scump dorinţa de schimbare şi visul de liber-tate. Lucrurile ce au urmat au fost tipice unui regim totalitar: ex-preşedintele Voronin a calificat protestele drept tentativă de lovitură de stat; România şi opoziţia sunt învinute de implicarea în această tentativă; aproape toate site-urile de ştiri din republică au fost blocate; s-a reintrodus obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români; în noaptea de 7 spre 8 aprilie structurile de forţă, care pe parcursul zilei n-au primit indicaţii, au intervenit masiv împotriva manifestanţilor. 200 de escortări la comisariatele de poliţie, printre care şi minori, pentru cercetări în cauze penale; descinderi la universităţi şi licee, unde sunt arestate peste 160 de persoane, în special studenţi; reţineri în plină stradă; bătăi, torturi, acte degradante la comisariate; reţinuţii n-au fost asistaţi de avocaţi. Valeriu Boboc a fost omorât în piaţă în noaptea de 7 spre 8 aprilie.
Cine poartă vina pentru cele întâmplate? Peste un an, acelaşi ministru de Interne spunea: „Nu sunt de acord că până în prezent populaţia nu ştie cine sunt vinoveţi de cele întâmplate. Eu ştiu şi toată lumea ştie: în primul rând, ex-preşedintele republicii, Vladimir Voronin, ca garant al Constituţiei, independenţei şi unităţii naţionale; apoi dl Papuc cu echipa sa şi ex-directorul SIS-ului.
Numai cu ştiutul am rămas, deocamdată. La fel cu mai multe întrebări: cine a fost interesat ca manifestările paşnice să degenereze în acţiuni de violenţă?; cine sunt provocatorii şi cine a dirijat acţiunile lor? (Natali Nougavredi, trimisul special la Chişinău al cotidianului francez „Le Monde” a văzut şi a scris cum în timpul atacului asupra Preşedinţiei şi Parlamentului „mai mulţi huligani raşi e cap îşi ascund faţa cu jachete”); cine a facilitat accesul tinerilor spre acoperişul Preşedinţiei (cum s-a trecut de uşa de gratii şi celelalte obstacole)?; cine şi de ce a arborat drapelul României deasupra Preşedinţiei?; când şi cine a incendiat Parlamentul şi de ce pompierii nu au intervenit pentru a stinge focul?; de ce s-a permis accesul la instituţiile statului?
A urmat o perioadă de deprimare. Convocarea noului legislativ a arătat că Puterea nu doreşte să împartă puterea cu opoziţia. Anticipatele erau unica şansă pentru schimbare: forţele democratice le doreau, iar „majoritatea parlamentară” le respingea vehement ca şi în ziua de azi. Şi totuşi, a fost să fie: cei 41 de deputaţi din opoziţia parlamentară nu s-au lăsat vânduţi şi cumpăraţi, boicotând alegerea şefului statului. Parlamentul este dizolvat şi se anunţă alegeri anticipate pentru data de 29 iulie, peste două luni după revoluţia anticomunistă din aprilie.
Raportul de forţe politice s-a schimbat prin jerva tinerilor care au scandat în PMAN „Jos comunismul!”: partea conştientă a electoratului a taxat reprimarea manifestărilor paşnice – rezultatele anticipatelor au fost diametral opuse alegerilor parlamentare din 5 aprilie.
Buna mea prietenă, regretata jurnalistă şi scriitoare Antonina Sârbu vedea această schimbare ca un mugure al victoriei. Câteva rânduri în context: „Nu ştiu ce interpretări şi ce reacţii au avut alţi cetăţeni, eu am spus „mulţumesc”, că coşmarul a rămas la 29 iulie. Am scăpat de comunism, de dictatură, am scăpat de ruşinea care ne-a umilit 8 ani. Am scăpat pentru totdeauna de demenţa care prăznuia cu fast ziua miliţiei sovietice şi ziua comsomolului leninist în centrul Chişinăului. Mentalităţile învechite de care ne-am plictisit şi care ne-au sufocat, se duc la groapă”.
Fie ca 7 aprilie, sărbătoarea Bunei Vestiri, să fie totdeauna pe pământul nostru prilej de mare bucurie, nu de confruntare.
Liuba Catrinici
