ReutersSocialTelenești

VIDEO// Alexei Bivol: Avem dotări care eficientizează tratamentul și care aduc plusvaloare

Vizita noastră la  IMSP  Spitalul raional Telenești a vizat grija APL în ce privește investițiile în dotarea instituției cu utilaj modern, reparații și renovări – un subiect relevant cu atât mai mult acum, când asupra noastră s-a abătut pandemia de Covid.

Este instituția  respectivă în stare să facă față sarcinilor?  Interlocutorul nostru este medicul Alexei Bivol, care conduce spitalul din Teleneşti de 15  ani, iar în profesie este de peste 36 de ani. Remarcăm de asemenea că doamna doctoră Vera Bivol, soția dumnealui, activează în cadrul Secției Obstetrică și Ginecologie. Cuplul Bivol este întemeietorul unei dinastii de medici.

Alexandru Bivol, fiul  mai mare, este chirurg-traumatolog la Spitalul județean din Focșani, România, iar Sergiu, fiul mai mic, își face studiile în cadrul unei facultăți de medicină la Universitatea din Glazgow, Marea Britanie.

– Domnule doctor, la Consiliul Raional Telenești ni s-a spus că în ultimul timp instituția pe care o conduceți se bucură în deplină măsură de susținerea APL, astfel că reușiți să faceți față acestei provocări precum e pandemia de Covid. Am înțeles că ați făcut niște dotări care au fost exact la țanc…

– E vorba de aprovizionarea cu oxigen prin prize la fiecare pat. La drept vorbind, nu am avut către începutul anului financiar 2020 planificate asemenea lucrări. Dar cu ajutorul Consiliului Raional și colegilor de la DGE care au donat bani, am construit un sistem de aprovizionare cu oxigen pentru Secțiile Terapie intensivă și Chirurgie. Adică nu trebuie să ridicăm la etaje buteliile cu oxigen. Avem un spațiu la primul nivel, cu panou, unde conectăm buteliile la conducte care transportă oxigenul la priza de lângă patul pacientului. Am construit 12 asemenea prize în Secțiile Chirurgie și Terapie, alte 10 prize – în secția Covid. Este simplu și eficient, nu necesită eforturi suplimentare or, consumul de oxigen a crescut de 8 ori față de perioada de până la Covid.  

Am procurat mai multe concentratoare de oxigen și un ventilator pentru plămâni. Opt concentratoare ne-au venit prin intermediul Minis-terului Sănătății în cadrul unui proiect de donație de la Guvernul Japoniei. Adică am depus toate eforturile pentru a face față pandemiei.

La fel, am instruit cadrele medicale să se folosească de echipamentul respectiv, de mijloacele de protecție. Este adevărat că ulterior au apărut careva probleme de ordin minor, la care înainte nu le dădeam importanță, dar am reușit. 

– Aproape 20 de ani în urmă, prin intermediul unei organizații neguvernamentale, ați încercat să faceți dotări cu tehnică medicală, reparații în secțiile spitalului, proiecte și intenții care au avut urmări benefice peste ani…

– Asta a fost prin anul 2000, împreună cu soția am creat ONG-ul ”Armonie”, în cadrul căruia am învățat să scriem proiecte pe care le-am prezentat instituțiilor internaționale. Astfel am reușit să îmbunătățim întrucâtva situația tehnico-materială a instituției. Atunci eram șef al Secției Obstetrică și Ginecologie. Am avut printre altele proiecte informaționale, am creat un Centru de sănătate a femeii. Acestea au avut un impact surprinzător. Unul dintre finanțatori, impresionat de ceea ce am făcut, ne-a oferit 1000 de euro numerar pentru a continua activitățile. 

Iar renovările au venit ulterior. Am obținut cu suportul FISM proiectul unei instalații cu baterii solare pentru încălzirea apei, ceea ce aduce până la 30 la sută economie de energie electrică. Dar mult mai mult contează confortul care ni l-a oferit proiectul respectiv. Vreau să mai pomenesc încă de un proiect eficient – un aparat fluorografic performant în locul celui care a funcționat circa 40 de ani. O altă achiziție e un aparat fluorografic portativ, tot de producție japoneză, pentru Secția Chirurgie, care are o mulțime de performanțe, inclusiv transmiterea pe internet a imaginilor (apropo, un utilaj foarte simplu de utilizat, care nu a necesitat multă instruire).  

– Să înțelegem că aveți cu Ambasada Japoniei niște relații mai speciale. Vizavi de aceată situație – proiectele vor avea continuitate?

– Am pomenit deja de concentratoarele de oxigen, am mai procurat o imprimantă pentru aparatul roentgen. Dar vreau să remarc, că au fost de toate 6 oferte de proiecte, la care au fost aplicate circa 100 de cereri, dintre care numai una în sănătate – pe care am câștigat-o noi. Nu este simplu de convins finanțatorii de necesitatea proiectelor respective, dar am fost invitați să participăm în continuare, pentru ce suntem foarte recunoscători.

– Renovările continuă și în anul curent?

– Pentru anul curent, cu suportul Consiliului Raional Telenești, care este fondatorul instituției, va fi reparată Secția Covid, unde sunt 40 de paturi, urmează să fie reparată Secția Consultativă cu modernizări  substanțiale, între acestea instalarea bateriilor solare pentru încălzirea apei. Remarc totuși că suntem într-o stare destul de avansată la dotări spre deosebire de 5-10 ani în urmă,  lucru conștientizat de către toți angajații noștri. 

– Ce sumă a fost valorificată pentru proiecte de renovări, dotări în ultimii 10 ani în instituție și care este impactul acestei investiții?

– Este vorba de 12 milioane de lei, sumă care, trebuie să specific, este investită în plusvaloare. În afară de instalația de baterii solare, care încălzește în permanență o tonă de apă, am soluționat problema deșeurilor periculoase. Nu le mai ardem în detrimentul mediului. Am procurat un autoclav, care a  costat 1.5 milioane de lei și care mărunțește, sterilizează deșeurile medicale. Avem semnate contracte cu 40 de instituții medicale din zonă, avem fibrogastroscop, aparat roentgen folosit nu doar pentru pacienții din raionul nostru, dar și din zonă, astfel că exploatăm utilajele la deplină capacitate, de dată ce s-au cheltuit milioane de lei pentru ele.    

– Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă dorim noi realizări!                                                                                                                                                

Text: Ion Cernei. Foto, video: Victor Sofroni

  Acest material apare în cadrul unui proiect sponsorizat de Fundația Thomson Reuters ca parte a Asistenței pentru mass-media independentă din statele Parteneriatului Estic, care este finanțat de Biroul pentru Dezvoltare, Comunitate și Dezvoltare al Regatului Unit.

Lucrăm independent, iar în spatele nostru nu stă nimeni. Fiecare doritor poate susține redacția prin perfectarea unui abonament din cele trei: Fan, Contribuitor și Patron, pe site-ul nostru. Iar noi în schimb vom continua cu furnizarea materialelor de calitate, însoțite de o sticlă de vin, o cană cu logo-ul CUVÂNTUL și câteva cărți scrise de regretatul Tudor Iașcenco. 

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker