Nu am cuvinte, golul e imens
Nu pot să cred, nimic nu are sens
Tu nu mai ești cu noi, eu sper să mă trezesc
Coșmarul însă e omniprezent.
Parcă mai ieri noi încă am vorbit
Și nimic nu ne-a prevestit
Rapida și cumplita despărțire
Plecarea ta subită-n veșnicie…
De ce acum ? Doar mai aveai atâtea treburi
Proiecte noi lansate de curând
Grădina la începutul primăverii
Te-așteaptă ca și noi, plângând.
Doar încă o luna și deja serbam
Nunta de aur, a ta și a mămicăi
Dar nu a fost să fie și în schimb
Ne vom aduna la al tău mormânt.
Tare vroiai să mai trăiești
Și Știu că i-ai spus morții că n-ai când
Dar ea s-a prefăcut că nu aude
Și până la urma tot ni te-a răpit…
Să ai grijă de fete m-ai rugat
Vorbind cu greu din ultima putere
Știu cât ai fi vrut să le vezi crescând
Și mi se rupe inima de durere.
Atât am așteptat să ne vedem
Să te îmbrățișez cu drag și mare dor…
Durerea-mi sfâșie inima cumplit
Adio, scumpul meu TĂTIC !
Natalia Jeandey
Tăticule! Te iubesc în fiecare clipă enorm, în sufletul meu rămâi cel mai iubit și bun tată pe care şi-l putea dori un copil, aş da orice să te mai pot strânge în braţe și pentru aţi mai auzi o singură dată glasul. Trecerea timpului nu şterge nimic din tot ce mi-ai lăsat, amintirea ta e neatinsă şi doare… doare îngrozitor de tare… acum doar sper că ţi-e mai bine unde eşti, şi sper să ai grijă de noi… de fapt sunt sigură de asta. Ai devenit un înger… Zburător și sfânt. Mereu în visul meu tu rătăcești… Aș vrea să revii iarăși pe pământ Să am și eu tată Pe care sa-l iubesc…
Renata Zabelinschi
