În memoriam. Tudor Iașcenco.

A fost purtătorul unei poveri cât pentru zece oameni

Sunt nevoit să fac ceea ce nu mi-aș fi închipuit nici în cel mai strașnic vis – să scriu despre Tudor Iașcenco la timpul trecut.

Prea nemiloasă a fost trecerea lui în neființă, precum a unei păsări care, în pofida vârstei, lua accensiune. Pe sănătate nu ni s-a plâns. Atât mi-a scris pe messenger când a intrat în spital: ”Ajut-o pe Elena până revin!” (redactora noastră-şefă).

Relațiile de început au fost într-un fel nefirești pentru mine – pe când lucram în presa de stat, deși mă străduiam să dau mai multe materiale ca să dovedesc că țin la locul de  muncă, oricum mă pomenii că gândesc rău, că aș râvni la locul cuiva… Adică constatai că hărnicia, talentul sunt delicvențe care nu pot fi iertate și astfel cu alde mine puha nu trebuie cruțată. 

Cum a fost cu Iașcenco? Mi-a zis, văzându-mă în timpul când se înființa județul la Orhei: ”Îmi place ceea ce faci! Mâine vine șoferul la tine!” A doua zi mă pomenii cu mașina redacţiei la poarta casei din Țânțăreni, calculator, aparat digital ”Olimpus”, care costa inițial 1500 dolari, reportofon și legitimație de serviciu cu termen de valabilitate 10 ani. Legitimația nu mi-a folosit nici o dată or, ziarul era cunoscut şi apreciat. Şeful de la CUVÂNTUL nu mă probozea, nu mă tachina că trebuia să fac aia și nu am făcut, că n-am scris cum se cade despre cutare. Materialele nu erau ciopârțite, rebutate. Întrebai pe Tudor Țopa, patriarhul presei naționale și prieten bun cu directorul nostru, cum să înțeleg asta. Replica dânsului a fost cu umor: ”Dar de ce trebuie să te învețe cum să scrii? Ai facultate și experiență! Pe foștii tăi șefi de până la Iașcenco îi urmărea frustrarea de jurnaliști ratați, în loc să facă știri bune, se răzbunau fie pe soții, fie pe jurnaliștii regionali, care le-au devenit subalterni. La Iașcenco este totul  în ordine cu familia, cu capul, cu măestria profesională, are încredere în oameni. Vă descătușează inițiativa creatoare și trebuie să vă bucurați de asta spre a face materiale interesante.” 

Când am luat un ”Măr de Cristal”, prestigiosul premiu la nominalizarea ”Presă locală”, anul următor domnul Tudor mă probozi de ce nu aplic în concurs să încerc să mai iau o asemenea distincție. ”Mi-i destul și una. Japonezii se ridică numai o dată pe muntele sfânt Fujiama, că a doua urcare este prea de tot! Și apoi ar începe a se zvoni prin Rezina că mă întrec cu mata! Îmi trebuie mie năpastă? Două penițe, precum două scripci într-o orchestră, este prea de tot”, glumii, pentru că aveam cu cine.

”Nu suntem orchestră, dar redacție, unde mai multe glasuri constituie o lume întreagă! Un cititor pornește cititul ziarului cu articolele lui Iașcenco, altuia îi place Sofroni, la al treilea – Roman, Catrinici ori Cernei. Dacă toți vom scrie la fel, ar fi oare citită gazeta noastră?”, îmi spuse dânsul foarte serios.

Inițial Tudor a vrut să se facă mecanic radio, dar înainte de examenele de admitere la instituția din Chișinău a fost prădat și amenințat cu cuțitul. I-a trecut pofta de capitală pentru toată viaţa – a absolvit școala medie la Jora, unde o soră a lui era profesoară, apoi Jurnalismul la fără frecvență, iar la ziarul raional FARUL NISTREAN din Rezina a parcurs treptele de la corector până la redactor–șef, făcând un produs interesant și apreciat în mediul jurnalistic. CUVÂNTUL a fost dovada profesionalismului și riscul rațional asumat – nu a căutat un nene cu bani să le asigure salariul, ci a căutat să câștige încrederea cititorilor și să crească tirajul. Am fost martor când la redacție a venit un renumit politician, care a pus pe masă o geantă diplomat plină cu bancnote. ”Banii ăștea sunt ai voștri și textul îl pregătim tot noi. Se cere să-l publicați lunar!” – spuse bossul de partid. Iașcenco refuză tacticos. ”Ну, как знаете!”, a fost replica bossului, care și-a închis cu zgomot valiza și a plecat. Mai târziu directorul nostru îmi arătă o gazetă a cuiva din zonă, unde pe prima pagină era genericul ”Unire, frați români!” iar pe a patra – ”C Россией на времена вечные!” Adică un altul a acceptat reclama celui cu banul mult.

”Dar cum puteam să ieșim cu două fețe în fața cititorului? Ce să-i spunem? Că banii nu put? Nu ne-ar înțelege lumea, de atâta și am refuzat, deşi situația redacției nu e ușoară. Nu totul în viață se măsoară în bani,”- a fost explicaţia lui Iaşcenco. 

Ca peste tot, îl numeam și noi pe directorul nostru mai familial cumva. Tudor Iașcenco n-a devenit pentru noi nici vojdi, nici vlădică sau stăpân. Între noi el era numit simplu ”tata”, dat fiind atitudinea lui grijulie față de casă, familie, dar și de afacere, de angajați. Iașcenco putea să plece în delegații, oriunde şi pentru orice perioadă, dar gazeta apărea, de atâta că lucrul aici era pus la punct. Prin aceasta se caracteriza Tata nostru ca jurnalist, conducător și ca om. 

Relațiile cu autoritățile raionale au fost deloc simple. Au refuzat demersul de a-i conferi lui Iașcenco titlul “Cetățean de Onoare al raionului Rezina”, reacție care a fost primită de Tata destul de filozofic: ”Dar cum trebuia să reacționeze ei, dacă în permanență le deconspiri faptele!? ”

Mulți făceau ochi mari când aflau unde sunt angajat: cum, tu lucrezi cu Iașcenco?! – dându-mi de înțeles că nu ar îndrăzni, iar eu în sinea mea îmi aminteam că de multe ori eram nevoit să lucrez mai cu inspirație asupra textului, să-l aduc la condiție. 

Acum va fi mai greu să activăm fără Tata dar, sunt convins că el ne va îndruma sufletește de acolo, de Sus…

Ion Cernei

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker