COVID-ul mi-a lovit familia de două ori, iar a doua lovitură a fost fatală
COVID-ul mi-a lovit familia de două ori, iar a doua lovitură a fost fatală.
Era primăvara anului 2020, pe străzi oamenii încă nu purtau măști, localurile funcționau fără restricții, dar la televizor deja auzeai pe fundal câteva cazuri raportate de infectare și deces. Mama, fiind doctor de profesie, a fost nevoită să lupte direct cu ucigașul de COVID, și cum s-a întâmplat de cele mai dese ori, s-a infectat. Am urmat și eu, și tata. Toți 3 am fost internați cu pneumonie bilaterală, iar apoi, închiși între cei 10mp ai spitalului, am urmat un tratament timp de 20 de zile, care te doboară la propriu. Am ieșit și a crezut că am renăscut. Am văzut oameni, am interacționat, nu mă mai temeam, pentru că deja trecusem peste.
A trecut un an. Fix unul. Suntem în primăvara anului 2021. Și atunci când a apărut vaccinul, când am fost pe pragul să scăpăm definitiv de această prostie, prin telefon ca un fulger mi-a răsunat vocea buneilor: ”Anton, suntem pozitivi, mergem la spital.” I-am zis atunci bunelului, ”Nu-ți fă griji, mă ocup eu de ziar și de tot ce este necesar, tu, te rog, luptă și fii puternic. Avem nevoie de tine.” Mi-a promis că iesă. L-am așteptat, mult, cu toții. Am sperat. Dar viața are alte planuri, și ele deseori nu coincid cu ceea ce vrem noi. Înainte să fie intubat m-a rugat să duc ziarul cât pot, să nu cedez, și să continui așa cum el mă știe. Asta și voi face, Ziarul CUVÂNTUL va merge mai departe.
Astăzi, așa cum se întâmpla în fiecare luni la sfârșit de lună, mi-ar fi telefonat și mi-ar fi zis să pregătesc materialul despre performanța site-ului, dar să-mi beau obligatoriu cafeaua înainte, pentru că altfel scriu prost.
Drum lin, Dragul Nostru. Acum, vei dezbate temele tale cu acei precum Nicolae Dabija, Nadejda Brânzan și alții.
Republica Moldova a pierdut un jurnalist de excepție, un OM cum rar poate fi întâlnit. Iar eu, eu mi-am pierdut bunelul, prietenul și mentorul.
Zabelinschii Anton
