
Stela de la Ivancea în memoria cavaleriștilor sovietici a fost vandalizată
Stela de la răscrucea spre Ivancea de pe traseul naţional Orhei-Chișinău, edificată în 1983, după cum scria pe placa comemorativă, „în memoria eroilor Corpului 2 cavalerie „Sovietul Comisarilor poporului Ucrainei” al Frontului de Sud, căzuţi în luptele cu ocupanţii fascişti pe plaiurile Orheiului în vara anului 1941″ , a fost distrusă în noaptea de sâmbătă, 20 martie c., spre duminică.
Stela a fost tăiată fie cu un aparat de sudat autogenic, fie cu un aparat electric de tăiat metale.
Făcând aici abstracţie de emoţiile legate de luptele Armatei Sovietice pe teritoriul Basarabiei, vrem să informăm cititorul despre istoria acestui monument. După cum ne-a relatat Andrei Calcea, angajat al Muzeului de Istorie și Etnografie din Orhei, Stela a fost edificată la iniţiativa organizației de tineret de la uzina ”Moldavhidromaș” şi concret a lui Anatol Portnoi și Alexandru Tomșa, doi activiști din domeniul tineretului.
”Nu este pentru prima dată când stela respectivă este vandalizată. În anul 2000 a fost sustrasă placa de bronz, care cântărea câteva zeci de kilograme. Pe ea era descrisă calea de luptă a acestei mari unități, care pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial a fost condusă de către generalul Pavel Belov, o figură destul de cunoscută între comandanții sovietici de rang înalt. Această unitate și-a mai făcut apariția în zona Orheiului în timpul operațiunii Iași-Chișinău, apoi a parcurs cu lupte teritoriile României, Ungariei și a finalizat războiul în mai 1945 la Viena, Austria”, a remarcat dl Calcea. Angajatul de la muzeu nu exclude faptul că vandalii ar fi dorit să predea bucățile din monument la metal uzat și să se căpătuiască cu ceva bani or, un kg de inox este evaluat la un preț de 6 ori mai mare decât fierul obișnuit.
Reporter „C”