Polițiștii l-au prins și reținut pe bărbatul care a jefuit o biserică din orașul Rezina.
Mai exact, este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 ani, originar din Chișinău, care a fost eliberat din detenție în luna februarie 2021, unde își ispășise pedeapsa pentru infracțiuni asemănătoare, informează politia.md.
Suspectul practica activitatea infracțională mai mult în raioanele din centrul țării.
Acesta a pătruns în zece biserici din raioanele Străşeni, Ungheni, Hînceşti și Rezina, de unde a sustras produse alimentare și mijloace bănești. Potrivit estimărilor, valoarea bunurilor sustrase se ridică la peste 30 de mii de lei.
Individul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele acestuia au fost inițiate mai multe cauze penale.
Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.
Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare
Abonamente CUVÂNTUL
Contribuitor
Fan
Patron
€4
€7
€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:
Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică.
Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.