Economie

Aţi avut bani la Banca de Economii? Mergeţi la poştă să vă ridicaţi indexaţia pe 2020

Ministerul Finanţelor a inițiat plata sumelor indexate pentru deponenții ”Băncii de Economii”, care au depus cereri de înregistrare până la sfârșitul anului 2020.

Dar dacă până acum nu v-aţi adresat niciodată să primiţi indexaţia pentru sumele pe care le-aţi depus până la 1 ianuarie 1992? Vă mai puteţi recupera aceste indexaţii ori s-au pierdut definitiv? 

Astfel, își pot ridica banii persoanele care se încadrează în următoarele categorii de vârstă:

– deponenții născuți până în anul 1991 inclusiv, pentru plata sumei indexate aferente primei etape;

– deponenţii născuţi până în anul 1957 inclusiv, pentru plata sumei indexate aferente etapei a doua.

Banii pot fi ridicaţi la orice oficiu/agenţie a ÎS ”Poşta Moldovei”. Pentru a beneficia de indexare, beneficiarul, reprezentantul sau moştenitorul se va prezenta având asupra sa actul de identitate. Moștenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces și copia legalizată notarial a certificatului de moștenitor, iar reprezentantul – procura, întocmită în modul stabilit de legislație. În cazurile în care depunerile băneşti au fost testate mai multor moştenitori, moştenitorul care solicită suma indexată ce îi revine va depune la oficiul poștal cererea pentru calcularea sumei indexate spre achitare.

Deponenţii născuţi până în anul 1991 inclusiv, care nu au depus până în prezent, din diferite motive, cererile pentru indexare, pot face acest lucru la orice oficiu/agenţie a ÎS ”Poșta Moldovei”, având asupra sa actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise până la 1 ianuarie 1992.

Achitarea sumelor indexate se efectuează în baza Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii şi Hotărârii Guvernului nr.24 din 03 martie 2021. În bugetul de stat pentru anul 2021 sunt prevăzuţi 70 de milioane de lei pentru aceste scopuri.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker