Evenimente

Calculatorul merge mână în mână cu meşteşugurile

Biblioteca Publică Mateuți a lansat două servicii noi: “Mâini dibace” și “Calculatorul – o necesitate”, cu scopul de a promova meșterii populari din localitate, de a arhiva, a studia și prelungi  meșteșugurile pe care le mânuiesc utilizatorii noştri. Astfel reuşim să promovăm mai eficient cartea, să organizăm manifestaţii culturale, să oferim consultații, acces gratuit la internet, instruire pentru toate vârstele de utilizatori dornici să navigheze pe internet, să gestioneze la calculator, să-și creeze o pagină web, să comunice pe rețelele de socializare, skipe, etc.

Orice utilizator se poate iniţia sau perfecţiona în arta împletitului, croşetatului, broderiei la meşteriţa populară Eugenia Ursachi. Meșterii Vladimir Rudi şi Simion Ursachi îi iniţiază pe doritori în prelucrarea artistică a lemnului.

Activităţile meșterilor cu utilizatorii sunt de la începutul câștigării proiectului “Novateca” de către BP Mateuți. Pentru ca pe parcurs aceste ocupaţii să cointereseze copiii şi tinerii, intenţionăm să le transformăm în proiectul-mugure ,,Micul designer”.

Odată cu implementarea Programului de susținere în dezvoltare a bibliotecilor “Novateca”, biblioteca a devenit mai călduroasă, mai luminoasă, mai comunicabilă și plină de culoare!

Anghelina Ursache, şefa BP Mateuți

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker