Amintiri din Teleneștiul de odinioară. Istoria unei fotografii.
Cum arăta Teleneștiul până la 1967, adică până a deveni centru raional? Era de fapt o localitate împărțită în două: Telenești-târg și Telenești-sat. Telenești-târg era populat preponderent de evrei, concentraţi în zona paralelă râului Ciuluc, iar satul, populat în temei de moldoveni şi lipoveni – în zona apropiată de Codru.
Apropo, satul avea şi o biserică lipovenească, construită în întregime din lemn, dar care demult nu mai funcționează. Era și o sinagogă, care a încetat să mai funcționeze când din lăcaș a dispărut Tora, una din cărțile de rugăciuni care reprezintă un sul de hârtie prins între două mosoare. Credem că cea mai bună descriere a târgului interbelic a făcut-o scriitorul Ion Constantin Ciobanu, originar din satul Budăi, care a cunoscut urbea nu din auzite:
”Centrul Teleneștiului era un târg în tot sensul cuvântului. Clădirile erau alipite unele de altele, de-ţi păreau nişte ştiubeie de albine, rânduite la iernat. De sus poate că se deosebeau, aveau acoperişuri diferite – mai noi, mai vechi, ţuguiate şi mai turtite, da jos, însă, toată strada, cât era de lungă, se afla pardosită de acelaş fel de case înguste, lipite una-n alta. Oamenii nici nu le spuneau acestor aşezări omeneşti pe numele lor adevărat – case. Le botezaseră dughene. Şi ca orice dughene, toate casele aveau uşi şi ferestre, mai des o singură uşă şi două ferestre, la stradă. Şi când treceai pe trotuar, din fiecare dugheană te pofteau, plantaţi la intrare, rezemaţi de uşori, negustorii, maclerii, calfele – lume de adunătură, oameni de toată mâna. …
Dughenele singure îşi făceau cuvenita reclamă prin mirosurile lor felurite. Dintr-o uşă deschisă te dobora mireasma plăcută a sulurilor de lână, postav, cit, americă, şiac… până şi casele meseriaşilor aveau mirozne deosebite şi fără să mai tragi cu urechea la zumzetul maşinilor de cusut, la clopotul nicovalei sau la bocănitul naboicei, chiar după miros aflai unde se află croitoria, covălia şi unde înoată în rumeguş de beschie şi strujitură de doagă botnarii, tâmplarii, dulgherii”.
Precizăm că I.C. Cio-banu a descris zona din preajma podului lui Ioizik, unul din târgoveții teleneșteni, mai curând strada care duce spre drumul de centură şi care leagă urbea de satele din zona de Codru.
Nu prea sunt imagini de epocă ale Teleneștiului decât cele păstrate de către diaspora evreiască, apropo, una din cele mai semnificative, care în prima jumătate a secolului XX a dat lumii şapte (!) oameni de litere, unul din aceștea fiind Moishe Pincevschi, figură legendară, care a emigrat în timpul marii crize mondiale din 1929 în Argentina, apoi s-a stabilit în Uniunea Sovietică, unde a fost arestat în timpul marilor purificări din 1937, dar a reușit să scape ca prin minune. Imagini de epocă mai publică revista ”Teleneștskaia ulița”, o publicație care apare de 20 de ani în orașul Rishon–le-Sion din Israel. Iar imaginea de față vine să ilustreze descrierea lui Ion Constantin Ciobanu și a fost imortalizată anume pe strada numită azi a Renașterii, care mai poartă urme ale urbei de altă data.
Apropo, Teleneștiul a fost centru raional de 2 ori – începând cu 1944 și terminând cu 1956, când puterea sovietică a format în Moldova 60 de raioane, ca să mobilizeze mai ușor tinere-tul ca forță de muncă ieftină la minele din Donbas, apoi la desţelinirea pământurilor din Kazahstan etc. Din 1956 până în 1967 localităţile din ex-raionul Teleneşti s-au aflat în componenţa raionului Orhei, iar mai apoi, când Ivan Bodiul decise să facă din nou raioane, se preconiza ca centru raional satul Ratuș. Dar după cum îmi spunea regretatul jurnalist Victor Floca, trimis din Rezina să organizeze în noul raion redacția ziarului raional, evreii teleneșteni, cu reprezentanţii lor de la Chișinău, au făcut aşa, ca până la urmă centru raional să devină totuşi târgul de pe Ciuluc.
Ion Cernei
