
Conflict între Primăria din Orhei și Poliția locală. Care este motivul și de ce se judecă?
În septembrie 2020, IP Orhei s-a adresat Primăriei Orhei pentru eliberarea unei autorizații de construcții pentru efectuarea unor lucrări de modernizare a sediului sectorului de poliţie nr. 1 al IP Orhei, care va fi amplasat în clădirea ce găzduia în trecut Poliția Rutieră.
Primăria a refuzat, motivul fiind necesitatea unui certificat de urbanism care să fie eliberat de Primărie, iar atâta timp cât IP Orhei dispune de acest certificat eliberat de Consiliul Raional Orhei, autorizația nu poate fi primită, iar cererea a fost respinsă.
După ce Primăria a respins cererea prealabilă a IP Orhei, ultimul s-a adresat în instanța de judecată, informează radioorhei.info.
Instanța de judecată a notat că certificatul de urbanism pentru proiectare, eliberat de CR Orhei, atât timp cât nu a fost retras, revocat sau anulat, reprezintă un act administrativ care produce efecte juridice și este legal.
Judecătoria i-a dat dreptate IP Orhei, obligând Primăria să anuleze refuzul său din toamna trecută și să elibereze o autorizație de construcție.