InvestigațiiTelenești

Directoarea gimnaziului şi-a angajat rudele în locul persoanelor concediate

Verificând o sesizare privitor la activitatea din ultimii ani a dnei Serafima Paladi, directoarea Gimnaziului din satul Leuşeni, raionul Teleneşti, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat prin Actul de constatare nr. 234/10 din 13.10.2020 că dumneaei a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, angajându-şi în calitate de laborantă, paznic şi operator la cazangeria cu gaze rudele, notează în Actul de contatare inspectorul superior de integritate al Inspectoratului de Integritate al Autorităţii Naţionale de Integritate, Ion Creţu. 

S-a stabilit că, în perioada 26.06.2015 – 26.06.2020 dna Paladi Serafima a deţinut funcţia de conducătoare a Gimnaziului din s. Leuşeni, raionul Teleneşti, totodată la 29.06.2020 dna Paladi Serafima a fost numită interimară în aceeaşi funcţie pe o perioadă de până la 6 luni, în baza Ordinului Direcţiei Generale Educaţie Teleneşti.

S-a constatat că dna Paladi Serafima, exercitând funcţia de directoare a gimnaziului din satul Leuşeni, raionul Teleneşti, a aprobat cereri/demersuri, semnat/emis acte administrative şi a încheiat acte juridice în privinţa persoanelor apropiate, angajându-le respectiv în funcţia de paznic, laborantă şi operator la cazangeria cu gaze (soţul, sora şi cumnatul). În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (l) lit. d) din Legea 16/2008 (abrogată) cu privire la conflictul de interese, dna Paladi Serafima este subiect al declarării intereselor personale şi urma să informeze imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, în scris, şeful ierarhic sau organul ierarhic superior despre interesul, al său ori al persoanelor apropiate, legat de decizia pe care trebuie să o ia personal sau la luarea căreia trebuie să participe, ori de acţiunea pe care trebuie să o întreprindă în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Încălcarea prevederilor prezentei legi se sancţionează în conformitate cu prevederile Codului contravenţional sau ale Codului penal.

În conformitate cu art. 56 din Legea nr. 180/2011 cu privire la Comisia Naţională de Integritate, după rămânerea definitivă a actului de constatare a conflictului de interese, Comisia sesizează organe-le competente în vederea atragerii la răspundere disciplinară sau, după caz, în vederea încetării mandatului, raporturilor de muncă sau de serviciu ale acesteia. La 01 august 2016, Legea nr. 16/2008 cu privire la conflictul de interese a fost abrogată prin Legea nr. 133/2016 privind declararea averii intereselor personale.

Asadar, inspectorul de integritate nu poate justifica punctul de vedere al subiec-tului controlului deoa-rece nu a identificat careva circumstanţe justificative sau circumstanţe ce ar elimi-na situaţiile de conflicte de interese consumate, comise de către Paladi Serafima, directoare a gimnaziului, care îşi motivează acţiunile prin situaţia demografică din sat şi lipsa responsabilităţii sau calificării foştilor angajaţi şi respectiv concedierea lor cu angajarea persoanelor apropiate menţionate.

Cele din urmă afirmaţii (acţiuni) nu au substanţă juridică, astfel nu pot exonera de răspundere pentru comiterea conflictelor de interese consumate, manifestate prin nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (3)-(6), în coroborare cu art. 14 din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii intereselor personale.

Se sesizează Direcţia Generală Educaţie Teleneşti, în termen de 5 zile din momentul în care actul de constatare va rămâne definitiv, în vederea încetării raporturilor de muncă ori de serviciu ale dnei Paladi Serafima.

Se decade dna Paladi Serafima din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data eliberării sau destituirii din funcţie sau din data rămânerii definitive a actului de constatare ori din data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii prin care se confirmă existenţa conflictului de interese.

Se înscrie dna Paladi Serafima în Registrul de stat al persoanelor care au interdicţie de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, de la data eliberării sau destituirii din funcţie sau din data rămânerii definitive a actului de constatare ori din data rămânerii definitive irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se confirmă existenţa conflictului de interese.

Serafima Paladi: Am dat la contestare ca să-mi apăr demnitatea  

Nu am încălcat regimul conflictului de interese și pot dovedi în instanța de judecată cu probe concludente. 

Am angajat-o pe prima persoană în calitate de laborantă, dar de fapt lucrează în calitate de dereticătoare și are un salariu de 2300 lei. Pentru comparație – îndemnizația de șomer constituie 3000-3500 lei lunar. De ce laborantă cu obligațiuni de dereticătoare? De atâta că nu avem în devizul de cheltuieli funcția de dereticătoare, iar fără laborantă  ne descurcăm cumva. Câștigând acum 5 ani funcția de directoare am dorit doar un singur lucru: să angajez persoane care și-ar exercita conștiincios funcțiile de serviciu. Mi-a reușit dacă în gimnaziu era curat, cald și în siguranță. 

A doua persoană angajată care este soțul meu a fost paznic care păzește exteriorul instituției. Adică nu am avut nici un interes material de pe urma numirii în aceste funcții. Am dat la contestare din motiv că vreau să-mi apăr demnitatea. Or, colegilor le-a fost foarte greu să mă convingă să candidez la funcția de directoare.     

A treia persoană angajată  este cumnatul meu, care este operator la cazangeria pe gaze. Remarc că la acel moment aveam în Leușeni  cinci operatori autorizați să muncească la instalațiile cu gaze naturale, din care 4 sunt în relații de rubedenie cu mine, iar al cincilea vine încoace din alt sat. Adică nu am avut de unde alege or, satele noastre sunt pustii și nu ai de unde lua oameni. Dacă mai ţinem cont că aproape o treime din localitate îmi sunt veri, nepoți, alte neamuri cu diferite grade de rudenie, te-ai mira dacă mai puteam angaja pe altcineva la muncile respective. Apropo, rudele nu fac parte din consiliul de administrație, nu primesc nici un fel de adaosuri, adică trăiesc din salariul tarifar, nu au avut vre-un avantaj la salariu sau premiu față de alți angajați. Adică  nu văd nici un conflict de interese dacă rudele mele lucrează  spălând podelele, păzind instituția sau ca fochiști autorizați la cazangerie.     

Remarc că o asemenea situație este caracteristică practic pentru oarecare școală sătească. Mai precizez că mandatul meu de cinci ani a expirat și acum îndeplinesc funcția de directoare interimară, de funcție nu mă țin și cred că mi-am făcut misiunea cum mi-a dictat conștiința, a relatat pentru CUVÂNTUL  dna Paladi.                                

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker