Evenimente

Expoziție-iarmaroc de porumbei la a opta ediție la Orhei

    Cea  de-a opta ediție a Expoziției – iarmaroc de păsări decorative și porumbei s-a desfăşurat duminică în parcul de lângă lacul Orheiului. Expoziţia a adunat mulţi amatori ai acestui hobby din R.Moldova, România, Ungaria și Ucraina, care au demonstrat şi au scos la vânzare diverse specii de porumbei.

  Lajocs Pal, crescător de porumbei de la Debrezen, Ungaria a realatat că a făcut o distanță de peste 700 kilometri pentru a veni la această sărbătoare:

   ”Pentru mine era important să mă întâlnesc cu împătimiți de porumbei din Moldova, mai ales de la Orhei, unde sunt rase rare de porumbei. Mă interesează porumbeii de poștă, cei care din timpurile străvechi înlocuiau mijloacele contemporane de comunicare. Am găsit aici căldură, înțelegere, solidaritate, dar și profesionalism”,a declarat dl Pal.

     În afară de porumbei  la expozioție  au fost prezentate specii rare de găini, iepuri, nutrii, fazani domestici, păuni. Expoziția  a fost  organizată  de Asociația obștească ”Akerman” condusă de către  Veaceslav Maxim. Domnia sa, împreună cu Mihai Paciu, vicepreședintele acestei organzații, fermier de la Mălăiești şi Tudor Golub, preşedintele raionului Orhei au deschis partea oficială a expoziției.

Reporter “C”

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker