Politic

PSRM va întruni Executivul politic pentru a decide cum poate fi salvată țara din haosul politic

Socialiștii vor întruni joi, 11 martie Executivul politic, unde urmează să fie decis planul de acțiuni pentru salvarea țării din haosul politic.

Un anunț în acest sens a fost publicat pe site-ul Partidului Socialiștilor din Republic Moldova. În comunicat se arată că motivul întrunii executivului politic este haosul creat în țară de Președinție, lipsa unui guvern responsabil și preocuparea unor conducători ai statului pentru interese electorale.

”PSRM constată cu îngrijorare faptul că, pe zi ce trece, criza politică se adâncește, asta în condițiile în care aceasta se suprapune peste o creștere dramatică a crizei pandemice.

Blocajul instituțional creat de criza politică generată de Președinție, lipsa unui guvern funcțional, preocuparea unor conducători ai statului pentru interese electorale, fac ca țara să se afunde într-un haos în care vedem tot mai mulți oameni bolnavi, avem creșteri alarmante ale deceselor, blocaje economice și sociale, riscăm din nou să intrăm în lockdown. Toate acestea sunt generate de iresponsabilitatea unor politicieni și de unii conducători de instituții, care refuză dialogul și refuză să pună pe primul plan nevoile urgente ale cetățenilor și siguranța lor.

PSRM constată cu regret că Președinția continuă să refuze dialogul propus de mai multe partide politice din Parlament, refuză în continuare să se conformeze Constituției și să pună în aplicare hotărârile Curții Constituționale. Acest comportament este unul care întrunește elemente clare de uzurpare a puterii de stat, atât dacă sunt privite prin prisma răspunderii penale, cât și prin cea politică.

Având în vedere agravarea situației în țară și refuzul Președinției de a merge la dialog, PSRM va întruni joi Executivul politic, unde urmează să fie decis planul de acțiuni pentru salvarea țării din haosul politic, sanitar, social și economic în care se află.”, se arată în comunicat.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker