Politic

Noi fraudăm… Voi controlați… Noi luăm act… Ei (ele) aștepte!

Stimați conaționali, titlul de mai sus nu este o fișă de la lecția de gramatică. Aceasta mai degrabă  este o schemă de administrare în stil rezinean, da poate, chiar, și la scară națională. Dar, să le luăm pe rând.

„Casa  lui Fariman”

Orice oraș, de regulă, are o dominantă, un ob-iect de marcă, semnificativ care, într-un fel, îl identifică. Acestea pot fi castele medievale, cetăți din antichitate, poduri, dar şi nişte simple imobile. De exemplu, cu toții ne mai amintim de „Casa lui Pavlov” din Stalingrad, sau Casa Albă din Chișinău, „Podul” din orașul croat Mostar, etc. De la un timp drept simbol al Rezinei ar putea servi „Casa lui Fariman”.  Și de ce nu? Pornită ca butic, până la urmă s-a „umflat” într-un Centru Comercial cu trei caturi şi care, potrivit unora, este destul de atrăgător. Dar nu de aspectul clădirii e vorba, ci de faptul că acest imobil poate servi drept exemplu al obrăzniciei şi sfidării crase de către autorităţile rezinene a legislaţiei.

Pe parcursul a 4 ani, CUVÂNTUL a publicat vreo 7 articole, în care a constatat o mulţime de ilegalităţi comise de Consiliul Orăşenesc şi Primăria Rezina în legătură cu acest proiect. Reacţii? Au fost. Acţiunile autorităţilor au fost verificate de mai multe organe de control şi de drept din ţară. Aproape toate au confirmat ilegalităţile dezvăluite de ziar, dar mai departe de constatări lucrurile nu au mers.

 

Ceva istorie  la tema dată

Prin Decizia nr. 5/84 din 25 mai 2012 Consiliul Orășenesc Rezina permite formarea unui bun imobil cu suprafața de 39 m.p. pe bd. Sciusev pentru a fi expus la licitație de arendă funciară pentru amplasarea unui butic comercial mobil. Ulterior, în altă decizie pe aceeaşi temă, noţiunea „arenda” este înlocuită cu „înstrăinare”. Apoi noţiunea „butic” se transformă în centru comercial cu 3 nivele, care ocupă nu 39, ci aproximativ 300 de m.p. În unul din ultimele articole, CUVÂNTUL din 19 august 2016 constata: „La moment această epopee, deloc plăcută, continuă, aflându-se în vizorul Inspectoratului de Poliție Rezina (privind unele acțiuni de falsificare), dar și pe rol la Judecătoria Rezina”.

Peste trei săptămâni, comentând acţiunile autorităţilor din Rezina vizavi de acest obiect descrise în CUVÂNTUL, experta Svetlana Dogotaru, arhitectă, masteră în administrația publică și în drept administrativ, ex-prim-viceministră a Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului, le-a calificat drept încălcări grosolane ale legislaţiei în vigoare.

 

Epopeea continuă

La 28 octombrie 2016, Consiliul Orășenesc Rezina iarăşi revine la temă examinând chestiunea „Cu privire la Prescripția Direcției Teritoriale Financiare Bălți (DTFB) din 08.07.2016 cu privire la rezultatul inspectării financiare tematice efectuate la primăria orașului Rezina, pe perioada de activitate 01 ianuarie 2013 – 01 aprilie 2016”. Colaboratorii Direcţiei, verificând legalitatea Deciziilor Consiliului Orășenesc nr. 4/84 din 28.05.2012, nr. 7/52 din 04.12.2012 și nr. 2/38 din11.07.2013 privind amplasarea unui butic comercial mobil pe bulevardul Șciusev nr. 1/3, oraşul Rezina, au constatat: „Deoarece pct. 4, 5, 6, 7 din Decizia Consiliului Orășenesc Rezina nr. 7/52 din 04 decembrie 2012 sunt neîntemeiate, reiese că și modificările menționate de asemenea sunt neîntemeiate.

Explicațiile ex-primarului orașului Rezina Cebotar Mihail și ex-secretarului Consiliului Orășenesc Rezina Cioric Alexei nu elucidează cauza modificării Deciziei Consiliului  Orășenesc Rezina nr. 7/52 din 04 decembrie 2012”.

În conformitate cu Prescripţia dată, Primăria Rezina era obligată mai întâi să expună la licitația de arendă funciară terenul cu pricina și dacă nu s-ar fi arendat din careva pricini, putea opera modificarea cu privire la vânzarea terenului. Mai mult, însăși decizia de expunere la licitația de arendă a fost adoptată de către Consiliul Orăşenesc Rezina ilegal. Inspectorii concluzionează că în genere nu a existat niciun temei legal pentru desfășurarea licitației de vânzare a terenului din bd. Şciusev cu suprafața de 0,0039 şi au propus ca materialele controlului să fie examinate de Consiliul Orăşenesc, care să determine măsurile de lichidare a ilegalităţilor comise şi consolidare a răspunderii manageriale privind gestionarea eficientă şi legală a resurselor comunităţii.

 

“Fie buni şi aştepte!”

De la 14 iulie când Prescripţia a ajuns la Primăria Rezina şi până la 28 octombrie 2016 Consiliul Orăşenesc a fost convocat în trei şedinţe. Dar documentul n-a fost pus în discuţie. Chiar dacă tema iarăşi ajunsese în vizorul mass-media, inclusiv a săptămânalului CUVÂNTUL. Au tăcut și cei de la Poliție, de la Consiliul Raional, de la Cancelaria de Stat, care au fost informaţi despre Prescripţie.

Iar în şedinţa din 28 octombrie c., examinând  Prescripția, Consiliul Orăşenesc adoptă o decizie de râsul găinilor: „Se ia act de Prescripția Direcției Teritoriale Financiare Bălți din 08 iulie 2016 cu privire la rezultatul inspectării financiare tematice efectuate la Primăria orașului Rezina referitor la legalitatea Deciziilor consiliului cu nr. 4/84 din 28.05.2012, nr. 7/52 din 04.12.2012 și nr. 2/38 din 11.07.2013, pe perioada de activitate 2012-2016”.

Adică, „bogdaproste că ne-aţi informat”. Despre abrogarea deciziilor ilegale, pedepsirea autorilor acestor ilegalităţi niciun cuvânt. Fiind întrebat „cât să mai aștepte lumea deznodământul acestei epopei?” primarul Simion Tatarov a răspuns laconic „Fie buni și aștepte!”

Aici apar mai multe întrebări. Oare chiar aşa de flori de cuc Primăria Rezina, majorităţile de guvernare din două componenţe ale Consiliului Orăşenesc, riscând cu reputaţia şi funcţia, cu o înverşunare de invidiat au promovat aceste ilegalităţi? De ce nici Cancelaria de Stat, nici Poliţia, nici Procuratura nu au făcut nimic pentru a pune capăt fărădelegilor şi a-i pune la respect pe promotorii lor? Unii rezineni cu care am discutat în procesul pregătirii articolelor la această temă, solicitând anonimatul, au fost de părerea că cei cu interesul au plătit bani buni angajaţilor din primărie şi unor consilieri ca aceştea să le promoveze interesul. Alţii afirmă că în spatele acestei epopei ar sta o persoană suspusă din raion sau din capitală, care a construit acest centru utilizând abil resursele administrative şi de partid, iar Fariman Godjaev nu ar fi decât o persoană interpusă, care la timpul potrivit va „vinde” sau va „dona” Centrul deja curăţat de probleme adevăratului stăpân. Timpul (sau o investigaţie obiectivă a organelor de resort) va arăta care din aceste versiuni este mai veridică. Iar cei cu păcatul, mai devreme sau mai târziu, vor deveni cunoscuţi şi, posibil, vor trebui să şi răspundă, inclusiv în faţa Legii…

Ion Perciun           

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close