Apropo

Jos Dodon! Jos frauda!

A trecut turul II al alegerilor prezidențiale! Dar așteptările și speranțele din nou ne-au fost furate. A câta oară! Nu ne-am revenit bine din șoc, că au apărut și dovezile. Dar și reacția firească a poporului.

Pe toate rețelele de socializare au început să curgă îndemnuri la proteste. Semn că lumea e vigilentă și nu-i va permite mancurtului să-și ducă până la capăt planul diabolic de trădare și federalizare a Moldovei. Astfel că din amiaza zilei de luni încoace, mii de cetățeni se adună, cu lozinci și pancarte, cu scandări în Piaţa Marii Adunări Naţionale, uniți de unica doleanță – repetarea alegerilor, demiterea CEC și a ministrului de externe, profund mâhniți de felul cum au fost organizate alegerile. O mare nemulțumire a stârnit și faptul că foarte mulți concetățeni, stabiliți cu traiul peste hotare, n-au avut posibilitatea să-și exprime opțiunea, deoarece nu li s-au pus la dispoziție suficiente buletine de vot, insinuându-se că legea nu permite acest lucru. Legi făcute de ei și doar pentru ei. În Transnistria însă buletinele au fost suplimentate…

Revendicările protestatarilor au fost auzite și la Londra, Paris, Italia, București, Oradea, Cluj, Brașov, Iași, Timișoara și în alte orașe. Un caz revoltător l-a semnalat o doamnă stabilită în SUA, care a aflat cu stupoare, atunci când s-a dus să voteze, că la locul ei de baștină ea „votase” deja de două ori. O  reacție dură a stârnit și faptul că cei din Transnistria s-au prezentat cu zecile de mii la secțiile de votare să aleagă președintele. Numeroase autocare și automobile au tot făcut toată ziua drumul dus-întors, aducându-i pe „votanții” fideli dușmanului Țării, care nu puteau explica cine sau de ce i-au adus, au recunoscut însă că li s-au dat bani pentru asta. 

O formă de protest constituie și  info@petitieonline.com,  unde cetățenii dezaprobă frauda crasă de duminică și-și manifestă nemulțumirea. Aducem  mai jos exemple de furt: Toate satele de pe malul Prutului din raionul Nisporeni au votat masiv cu doamna Maia Sandu! Iată câteva dovezi:

1. Bălăurești: Maia Sandu – 64, 77%; Igor Dodon – 35,23%

2. Zberoaia: Maia Sandu – 80,11%; Igor Dodon – 19,89%

3. Grozești: Maia Sandu – 72,36%; Igor Dodon – 27,64%

4. Bărboieni: Maia Sandu – 68,80%; Igor Dodon – 31,20.

La Leușeni biroul electoral a transmis un rezultat, iar CEC-ul a prezentat cifreleinvers. Curios e că cei de la CEC pun aceste „greșeli” pe seama oboselii…

Și exemplele de fraudă pot continua. La Bălți, de pildă, cetățenilor le erau oferite pe stradă ziare cu agitaţie electorală, având în ele capsate câte o bancnotă de 100 de lei. Și multe altele de acest gen.

Toate neregulile vor fi contestate la Curtea Constituțională, a confirmat doamna Maia Sandu.

Mai e nevoie de demonstrat care-i politica murdară practicată decenii la rând de către slugoii și trădătorii de neam? „De șapte ani de zile așteptăm această victorie… ” – este explicația liderului socialist. „Scopul scuză mijloa-cele” – aceasta este explicația noastră.

Jos Dodon! Jos frauda! Acesta este mesajul nostru, al cetăţenilor cinstiţi, care vor binele acestei ţări.

Viorica Morăraș, Iași,  noiembrie, 2016  

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker