Dlui Tudor IAȘCENCO, director „CUVÂNTUL”. Tradiții și obiceiuri populare.
DRAGOSTEA SE SIMTE LA EA ACASĂ DE DRAGOBETE
Motivul Zilei de 14 februarie îl constituie Valentine”s Day sau Sfântul Valentin, patronul îndrăgostiților, care a fost executat pentru „crima” de a slăvi și a salva iubirea și tinerii îndrăgostiți. În această zi toți iubiții din toată lumea își trimit poeme scurte, felicitări și valentinele multicolore, flori și răvașe de dragoste. Dar, echivalentul de Sf. Valentin, sărbătoare din tradiția catolică, este Sărbătoarea Dragobetelor din ziua de 24 februarie. Entitatea magică a ambelor zile remarcabile este identificată de Cupidon – zeul dragostei din mitologia romană, și Eros – zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sf. Valentin fiind un bărbat chipeș și neastâmpărat.
Steaua lui Dragobete a început să apună în a doua jumătate a secolului XX, presupun că și El a fost o victimă a comunismului. Dragobetele, obicei popular de peste ani a revenit acasă și este considerat zeul tânăr al Panteonului autohton, patron al dragostei, al bunei dispoziții pe plaiurile românești, care deține de adânci rădăcini în Legendele Românești ca Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubire în orice casă și-n spirit omenesc. El este prezent în toate Legendele un tânăr frumos, voinic, plin de generozitate, inspiră încredere nu numai speranță, dar, este și mult năvalnic. Satele româneşti în această zi răsună de veselia tinerilor şi de celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele”, mult îndrăgită de fetele nerăbdătoare, ce purtau în suflet speranța primirii săruturilor, ce erau menite să le aducă dragoste pe deplin în viitor. Sunt cunoscute diverse tradiţii şi credinţe populare de Dragobete.
Astfel se spunea, că cine participă la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, iar pe gospodari îi ajută să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa Bisericii apoi plecau să caute prin păduri şi lunci primele flori firave de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la Icoane, pentru a le păstra până la Sânziene,când le aruncau în apele curgătoare.
Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele:”Flori de fragă din luna lui Faur, la toată lumea să fiu dragă, urâciunile să ne dispară”. Prin unele locuri există şi obiceiul ca domniţele să strângă cu multă migală apa din zăpada netopită de pe florile de fragi. Această apă este păstrată cu mare grijă pentru că are proprietăţi magice şi poate face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă lipseşte omătul şi florile de fragi, fetele puteau aduna apă de ploaie sau de izvor (pentru spălatul părului) atunci când Dragobetele se sărbătorea la 1 martie.
La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă. Această goană era numită „zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi domnişoarei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare în văzul tuturor. Acest sărut constituia logodna ludică al celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate. Comunitatea era foarte interesată de ce se întâmpla, deoarece de pe acum se putea afla la ce nunţi vor merge toamna. După amiază avea loc petrecerea, unde toată lumea dansa, cânta, se veselea, fiindcă se spunea că tinerii, care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus, nu-şi vor mai găsi pereche pe tot parcursul anului.
Astăzi, în acest secol atomic, mult zbuciumat şi suprasaturat de tehnologii moderne bine ar fi să plecaţi de-acasă! Se cere ca în ziua de Dragobete să colindaţi prin câmp, să plecaţi la pădure, să râdeţi, să adulmeci primăvara, să lansaţi o chemare de dragoste şi zile frumoase în viaţă pe acest pământ mult prea pătimit.
Se cere să jucaţi, să vă strigaţi bucuria voastră în gura mare, să vă bucuraţi de viaţă şi, neapărat, să culegeţi flori, dacă nu, măcar să le cumpăraţi pentru a fi dăruite din suflet şi cu suflet. Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele reprezintă una dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român cu deosebite semnificații pline de magie și mit. Nu uitați! Dragostea este la ea Acasă!
Imperativ pentru domniţe! Să reuşească a se mărita bine şi să fie fericite, deoarece aşa este sfatul, învăţătura şi înţelepciunea din bătrâni! Eu consider că DRAGOBETE este Zeul primei dragoste neprihănite. „Dacă dragoste nu e, nimic nu e…”.
Cu dragoste, Ludmila BOTNARIUC, Vărsător în timp şi spaţiu
