Social

CNESP a suspendat restricția privind limitarea la 50% din capacitatea transportului public

Prevederea care limita capacitatea trasportului transportul feroviar, rutier, în trafic raional, local și municipal la 50% a fost suspendată de Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică (CNESP). Decizia Comisiei va fi în vigoare până pe 28 februarie, inclusive, relateaz[ agora.md. 

Se întâmplă după ce cele mai reprezentative asociații patronale din transporturi au dat asigurări că vor mobiliza membrii săi să respecte strict măsurile de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 în unitățile de transport, transmite CNESP. 

„Deși decizia anterioară a CNESP i-a nemulțumit pe transportatori, aceasta a fost argumentată de riscul înalt de contactare a virusului în timpul călătoriilor în transport nerespectarea măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19 atât de către prestatorii de servicii de transport, cât și de pasageri”, afirmă membrii Comisiei. 

Drept urmare a suspendării deciziei luate anterior, autoritățile susțin că în zilele următoare vor avea loc controale pentru a verifica nivelul de conformare a operatorilor de transport cu regulile anti-epidemice.

„Dacă până la 28 februarie, operatorii de transport vor demonstra capacitatea de respectare a măsurilor epidemiologice în trafic, CNESP va aproba decizia de a reveni la regimul anterior de activitate a transportatorilor, iar dacă nu va fi demonstrată – se va anula suspendarea de astăzi a deciziei”, se arată într-un comunicat.

Amintim că, prin decizia CNESP din 15 februarie 2021, s-a decis impunerea mai multor restricții. Printre ele se numără limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier în trafic raional și interraional la 60% din capacitate, iar în transportul rutier în trafic local și municipal – la 50% din capacitatea de îmbarcare. Transportatorii au amenințat autoritățile cu noi proteste, dar și cu sistarea curselor regulate.

Printre restricții se mai numără sistarea activității centrelor comerciale în weekend. De asemenea, s-a stabilit că piețele vor fi deschise doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu excepția celor agricole. Totodată, a fost redus numărul participanților la evenimente festive – de la 50 la 20.

De menționat este faptul că autoritățile au prelungit starea de urgență în sănătate publică până la 15 aprilie curent.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker