Economie

Amenzi mai mici pentru desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător

Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător va fi sancționată mai puțin dur, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la Codul contravențional, examinate și aprobate în cadrul ultimei ședințe a Parlamentului, transmite IPN cu referire la Buletinul electronic Monitorul fiscal FISC.md.

Astfel, desfăşurarea activităţii în baza licenţei de avocat, de notar, de executor judecătoresc, de mediator sau în baza patentei de întreprinzător fără a fi înregistrat ca plătitor de contribuţii de asigurări sociale de stat este sancţionată în prezent cu amendă de la 25 la 50 unități convenționale (u.c.), aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 50 la 100 u.c. aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. După intrarea în vigoare a modificărilor amenzile aplicate vor varia de la 13 u.c. la 30 u.c. și, respectiv, de la 30 u.c. la 60 u.c.

De asemenea, desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă, ori cu act de înregistrare declarat nevalabil va fi sancţionată cu amendă de la 30 la 90 u.c. În prezent se aplică o amendă de la 50 u.c. la 150 u.c. (1u.c.=50 lei).

Și amenzile pentru desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără autorizaţie, licenţă sau certificat vor fi reduse aproape în jumătate. Acestea nu vor mai fi aplicate în limitele a 100 și 300 u.c., dar în limitele a 60 și 180 u.c.

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea în termen a modificărilor operate în actele de constituire, precum şi a datelor privind schimbarea conducătorului (managerului) ori a sediului se sancţionează în prezent cu amendă de 10 u.c. După intrarea în vigoare a modificărilor, amenda aplicată va fi de la 3 la 9 u.c.

Amenda pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător cu încălcarea dreptului la firmă nu va mai fi între 10 și 30 u.c., ci între 6 și 18 u.c.Vor fi micșorate și amenzile pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără emblemă comercială sau fără marcă de producţie obligatorie prin lege. Ele vor fi de la 6 la 21 u.c., față de amenda prevăzută anterior de la 10 la 35 u.c.

Prezentarea spre înregistrare de acte sau informaţii false se sancţionează în prezent cu amendă de la 20 la 75 u.c. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la Codul contravențional, această amendă va varia de la 12 la 45 u.c.

Organizarea aşa-numitelor piramide financiare se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 u.c. aplicată persoanei fizice şi de la 400 la 500 u.c. aplicată persoanei juridice. După intrarea în vigoare a modificărilor la Codul contravențional, aceste amenzi vor fi de la 60 la 90 u.c. și, respectiv, de la 240 la 300 unități convenționale, transmite sursa citată.

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker