Evenimente

Expoziţie la Chişinău dedicată personalităţilor orheiene

300 de lucrări: fotografii, documente, cărţi, CD-uri şi albume despre creaţia mai multor orheieni: scriitori, interpreţi, artişti plastici, actori şi regizori, ziarişti și cercetători în domeniul ştiinţei au fost expuse la Biblioteca Naţională a R.Moldova în expoziţia intitulată „Personalităţi orheiene”, informează MOLDPRES, citat de www.timpul.md.

Solicitată de MOLDPRES, şefa Serviciului Programe Culturale a instituţiei, Raisa Melnic, a menţionat că această expoziţie reprezintă al treilea episod al proiectului „Panteonul neamului”, lansat acum trei ani de regretatul om de cultură, Alexe Rău, fost director al Bibliotecii Naţionale, primele două fiind destinate rai-oanelor Ungheni şi Soroca. Proiectul are drept scop de a promova personalităţile din aceste zone care au contribuit la renaşterea naţională a ţării.

„Pe meleaguri orheiene s-au născut scriitorii Alexandru Donici, Paul Goma, Leo Butnaru, Mihail Garaz, artiştii plastici Andrei Mudrea, Vasile Dohotaru, Tudor Stăvilă, Ioan Morarescu, interpreţii Tamara Ciobanu, Lilia Amarfii, Iurie Sadovnic, Ion Raţă, Silvia Goncear, Veronica Mihai, Silvia Grigore, Iustina Scarlat, compozitorii Liviu Ştirbu şi Vladimir Beleaev, maestrul fotograf Mihai Potârniche, actorii şi regizorii Stela Popescu, Eugen Platon, Valentina Izbeşciuc, Silvia Luca, Tudor Ţărnă, maeştrii de balet Vladimir Curbet, Mihail Caftanat, Boris Filipciuc ş.a.”, a precizat Raisa Melnic.

Expoziţia va fi deschisă timp de o lună.

Tot la Biblioteca Naţională a fost vernisată expoziţia de pictură a artistului plastic Vasile Dohotaru, originar din comuna Vatici, raionul Orhei.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker