Social

Activități de comemorare a ostașilor căzuți în Afganistan

În ajunul aniversării retragerii trupelor armate sovietice din Afganistran, în toate localităţile din raioanele Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti, de unde au fost mobilizaţi tineri în acest război, au avut loc activități de comemorare a ostașilor căzuți în timpul luptelor în perioada 1979-1989.

Pământenii din raionul Şoldăneşti căzuți pe câmpul de luptă în Afganistan au fost comemorați printr-o solemnitate desfăşurată în Casa de cultură din Şoldăneşti, la care  au participat veterani ai acelui război, reprezentanţi ai autorităţilor publice, instituţiilor şi colectivelor de muncă din oraş, organelor de drept. 

După luările de cuvânt, elevii de la Centrul de creație din Șoldănești, ghidați de conducătoarea lor, Tatiana Vrăjitoru, au prezentat un spectacol teatralizat. 

La Gimnaziul din Verejeni, Teleneşti, veteranii acestui război Ion Sârbu, Tudor Bârcă, Ion Popa, Sveatoslav Secrii, Andrei Tcaci și Gheorghe Vârlan s-au întâlnit cu elevii și cadrele didactice și și-au depănat amintirile din timpul serviciului militar. Ulterior veteranii, însoțiți de elevi, au depus flori la mormintele combatanților decedați. 

Un grup de veterani, însoţiţi de conducătorii raionului, ai Primăriei Telenești, Inspectoratului de Poliție și Direcției Generale Educație au depus flori și la memorialul din centrul raional. 

Opt originari din raionul Telenești nu s-au întors de pe câmpul de luptă din Afganistan, iar pe parcursul celor 30 de ani 20 de combatanți au decedat, ne-a informat Ion Sârbu, președintele organizaţiei teritoriale Telenești a veteranilor războiului din Afganistan. 

Mai apoi, combatanţii au avut o discuție cu conducerea raionului referitor la mai multe probleme de care aceștea se ciocnesc în viața cotidiană. S-a accentuat, că dârzenia, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei militare sunt valori pe care combatanții le-au apărat în timpul serviciului militar şi le-au promovat cu tărie ani la rând. 

Ion Ambrosi, un om prosper de afaceri din Țânțăreni, Teleneşti, participant al războiului din Afganistan, a fost evocat în mesajul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de Ziua Comemorării celor căzuți în acel dramatic eveniment.

„Tânărul Ion Ambrosi a nimerit într-o ambuscadă, împreună cu detașamentul său în una din misiunile din Afganistan. Aflaţi sub foc permanent, fiind înconjurați, camarazii lui s-au retras cu pierderi grele. Ion a fost rănit în abdomen. Și a rămas rănit pe câmpul de luptă. El și-a strâns toată voința pentru a se târî, cu o mână ținându-se de rană, mai mulți kilometri până la baza militară. A fost transportat la spital și medicii i-au salvat viața.

Dl Ion Ambrosi din Țânțăreni, Telenești acum e fermier de succes, a crescut doi copii. Ca mulți dintre cei întorși din Afganistan, el a reușit în viață și e un exemplu pentru întreaga țară. Gospodăria lui e vizitată frecvent – de la viitori fermieri, la comisari europeni, ambasadori și miniștri.

Ceea prin ce au trecut veteranii războiului din Afganistan îi face un fel de castă aparte. La întâlniri, nici nu trebuie să-și vorbească. Toate lucrurile au fost spuse, toate lacrimile vărsate. Acești oameni, trecuți prin această experiență dramatică, sunt o mare valoare pentru Republica Moldova. Ne închinăm în fața lor pentru curajul de care au dat dovadă și le mulțumim pentru ceea ce fac acum și pentru sprijinul pe care îl acordă societății în fiecare zi.

Azi comemorăm oamenii care nu s-au întors din acel război. Oameni, viața cărora a fost întreruptă brusc, nedrept și tragic la mii de kilometri de casa lor. La mii de kilometri de părinți. La mii de kilometri de nucul de la poartă. La mii de kilometri de sufletul iubit.

Sunt sigură că ultimul lor gând a fost la Moldova. Și e datoria noastră, măcar o zi pe an, să trimitem gândurile și rugăciunile noastre către ei. Ca un răspuns la rugile lor, ca o legătură veșnică între ei și acest pământ.

Lecţia oricărui război este să preţuim pacea, înţelegerea şi posibilitatea de a lucra în voie, de a educa noua generaţie în armonie. Dumnezeu să-i ierte”, a spus preşedinta Maia Sandu în mesajul său. 

Reporter “C”

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker