Politic

Replică la articolul „Alegeri în pădurea cu uscături”, CUVÂNTUL nr. 44 din 26 noiembrie c.

Din partea redacţiei. În numărul din 26 noiembrie al CUVÂNTUL-ui, în nota redacţiei la scrisoarea dnei Elena Devderea, profesoară-pensionară, în cazul vizat membră a comisiei biroului electoral nr. 26/42 Râbnița, menţionam că publicaţia noastră este la dispoziţia celor vizaţi (şi nu numai) pentru a-şi expune opiniile.

Replica de mai jos ne-a parvenit din partea dnei Angela Vâşcovschi, preşedinta comisiei biroului electoral 26/42 Râbnița. O publicăm păstrând intacte stilul şi ortografia autoarei care, apropo, este şefă-adjunctă a Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret şi Sport Rezina.

Citind ambele materiale, puteţi constata, stimaţi cititori, cine este mai aproape de adevăr.

Înainte de a insera textul expediat redacţiei de dna Angela Vâşcovschi, menţionăm că în imagine vedeţi coada formată în holul Palatului Raional de Cultură Rezina de către râbniţenii transportaţi organizat la turul doi al alegerilor prezidenţiale. Imaginea ne aparţine.

 

Dna Vâşcovschi şi-a întitulat replica

 

“Fiind ”preocupați de viitorul țării”, să nu uităm că alături totuși sunt

și oameni de bună credință…

 

 

Stimați cititori ai ziarului Cuvântul, stimați alegători,

Toți azi avem dreptul de a ne expune opiniile la o problemă sau alta, eveniment sau proces. Dar felul cum ne expunem și cum a fost înțeles de cei din jur, este foarte important. Eu îndrăznesc să fac referire la articolul dnei Elena Devderea ”Alegeri în pădurea cu uscături” din numărul din 26 noiembrie 2016.

Despre patriotismul celor, care au venit  să voteze la secția de votare 26/42 (pentru stânga Nistrului), nu sunt în drept să mă expun. Iar dacă cineva îndrăznește, este pe propria răspundere. Dar totodată țin să reamintesc unora, că exact din aceiași regiune Transnistreană este originar…  Și că membrii BE nu poartă răspundere pentru modul, cum alegătorii au ajuns la secția de votare. Important este să nu uităm, că toți ne dorim o țară integră…

Prin articolul dat, ca președinte al biroului electoral, vreau să reabilitez imaginea tuturor membrilor comisiei, care au lucrat cot la cot în condiții foarte dificile, ce au fost confirmate și de observatorii internaționali. Și cred eu, că am reușit să facem față lucrurilor.   

În componența comisiei BE 26/42 Râbnița au fost persoane de la diferite formațiuni politice, reprezentanți ai CEC și ai Consiliului Orășenesc Rezina. Cu unii dintre ei am făcut cunoștință pentru prima dată. Chiar de la începutul activității biroului, am încercat să stabilim relații de colaborare, solicitând din partea fiecărui membru, respect și corectitudine față de fiecare candidat la scrutin, fără a se face tentative de ”atac” verbal etc. Toți membrii au fost receptivi și înțelegători, cu excepția doar a unei persoane. Din toți cei prezenți (membrii BE, și mai apoi observatori), numai dna Elena Devderea, reprezentantul PLDM a avut ”curajul” și „dreptul” să pornească ”război ideologic” asupra fiecărui candidat, cu excepția acelui candidat pe care îl susține.

Este cunoscut, că o metodă eficientă în luptă este atacul. Dar este foarte prost, atunci când se recurge la o astfel de metodă în relații cu oamenii. Exact acest lucru l-a făcut dna Devderea Elena cu colegii din biroul electoral. Fiecare din noi am fost învinuiți de ceva, fără să existe vre-un temei, sau ni sau făcut lecții de educație din partea dumneaiei. Colegii au fost toleranți și cu mult mai intelegenți decât dânsa. 

În continuare o să încerc să redau câte ceva din mersul alegerilor în cele două ture la biroul nostru. Primul tur, cu excepția unor replici din partea dnei Elena, a decurs relativ normal. În ambele scrutine, fiecare din membrii biroului a avut anumită departajare de funcții. Dna autoare a articolului ”sensație”  s-a oferit să monitorizeze alegătorii lângă cabinele de votare și urna de buletine. Cu tot respectul, față de vârsta care o are dna Devderea Elena, dar de mai multe ori a fost nevoie să intervin personal sau alt coleg, pentru a opri comentariile pe care le făcea dumneiei în adresa alegătorilor. Acestea pot fi confirmate  de toți cei prezenți în secția de votare: membrii BE, observatori. Fiecare din noi, venind la alegeri, susținem un candidat. Important, ca prin modul de al promova, să nu-i creăm o altă  imagine, decât  o dorim să fie percepută de cei din jur. Modul de susținere a candidatului Maia Sandu de către dna Elena Devderea în ziua alegerilor, ca membru al comisiei, nu în totul poate fi înțeleasă.

Cu atât mai mult, că dna susținătoare, pe tot parcursul alegerilor, cred eu, că a avut “împuternicirea” să informeze regulat la telefon mersul alegerilor, exact ca și observatorii, mai uitând că are și niște responsabilități în secție.

În fine, văzându-ne ajunși la numărarea voturilor,  numai o singură persoană, avea ceva de spus în adresa candidaților și tot încerca să-i provoace  pe cei din jur, care erau de o altă viziune decât a dumneaei. Toate acțiunile la numărarea voturilor, au fost puse spre discuție și deciziile au fost luate prin vot deschis. Situațiile care creau anumite suspeciuni, au fost examinate de comun și în parte de fiecare membru.  În procesul de numărare a voturilor au fost implicați absolut toți membrii. Voturile sau numărat de 4 ori, de fiecare membru al comisiei. Ba invers, la ceia ce încearcă dna Divderea să spună, că voturile pentru Maia Sandu au fost numărate doar de președinte. Toatele buletinele pentru Maia Sandu au fost adunate de dânsa, ”strângându-le la piept”.

Cu adevărat, după prima numărare a buletinelor, printre buletinele lui Igor Dodon, sau strecurat și câte-va de ale Maiei Sandu. Dar lucrurile au fost reparate. Este firesc, ca după o zi de activitate, în condițiile care au persistat, să se comită și unele abateri. Persistă factorul uman, dar aceasta nu înseamnă, că sau produs fraude. 

Și dacă, atunci, când asupra unor buletine a candidaților se discuta, privind validarea acestora, numai dna Elena Devderea pleda pentru fraudă: fie că era semnul unui deget în dreptul Maiei Sandu, fie că abea se contura ștampila, din lipsă de cerneală, în dreptul lui Igor Dodon. Dar de a ține la control, ce se întâmpla în cabina de votare, era misiunea dumneaei.

În timpul numărării voturilor, de mai multe ori,  membrii BE i-au solicitat doamnei în cauză corectitudine și respect, reținere de la anumite comentarii și învinuiri în adresa membrilor biroului. Nimeni din cei prezenți în secție nu au scăpat, fără să fi fost provocați de dânsa.

În continuare, în special pentru autoarea articolului, vreau să fac o precizare privitor la sunetul suspect, primit și apoi efectuat de mine în timpul numărării voturilor: cel primit a fost din Biroul electoral raional de alegeri, prin care am confirmat că sa recurs la numărarea voturilor și aproximativ ce situație se conturează la secția noastră, iar cel care a fost efectuat pe final, a fost pentru același birou, prin care s-a confirmat finisarea procedurii de numărare și  că se completează procesele verbale.

Nu sunt în drept să neg faptul, despre ieșirea unui membru din secție, după procesarea buletinelor. Dar deja era cunoscută situația. S-au făcut public rezultatele, atât că doar verbal. Dar există și situații excepționale, motive obiective. Nu voi da detalii, dar pentru a exclude suspecții, dna Marta Negară a fost însoțită în afara secției de un alt coleg și nu de observator, cum susține dna autoare. Dar mă întreb, cum cunoscând atât de bine Codul electoral, dna Devderea Elena, după ce a fost încuiată ușa secției și răsturnate buletinele, fără să ceară învoire, a ieșit din secție, chear dacă unii din colegi au încercat să îi ceară explicații, s-a făcut a nu auzi. Sau noi auzim doar ceia ce vrem și facem doar ceia ce socotim de cuviință? Încercând s-ăi punem la respect pe cei din jur, să nu uităm  să demonstrăm și noi respect.

Este de neînțeles, cum un om, care nu a fost atent la anumite concretizări, care sau făcut, pentru a exclude diverse situații, sau chear ignorând anumite explicații prin modul de a ieși din secție când se făceau acestea, sau lipsind mai mult de 2 ore din secția de votare, își asumă dreptul de a învinui membrii comisi-ei de anumite încălcări. Sau poate e cazul să-i reamintim doamnei Elena Devderea, cum şi-a permis să se comporte cu alegătorii, care așteptau să între în secția de votare și ce fel de replici au fost aruncate în adresa acestora. Despre modul de a răspunde la anumite întrebări ai alegătorilor, ca membru al BE, au fost informați reprezentanții presei și a televiziunii. Au fost și adresări verbale din partea alegătorilor despre modul de a vorbi și a face aluzii la candidații la scrutin al doam-nei ”luptătoare de adevăr”. A fost o scăpare din partea președintelui biroului. Era cazul, de atare comportament, să se ia măsuri concrete, chear în ziua alegerilor. Exact cum proceda dna Devderea, telefonând persoane de încredere, solicitându-le implicare de urgență în situații, care pe departe nu erau, dar care se interpretau. Important, că nu acel observator legal, solicita președintelui anumite concretizări de fapte, dar doamna în cauză.

În continuare, ași vrea să fac unele precizări pentru cititori și pentru alte persoane cointeresate cu privire la ”foile albe”, chipurile în baza cărora au fost admiși să voteze cei din stânga Nistrului, cum a relatat autoarea articolului.  Este vorba de Adeverințe, eliberate în ziua alegerilor de Secția de pașapoarte pentru unele persoane, care din motive necunoscute de noi, nu se regăseau în baza de date, de operatori, deși în fișa de însoțire a buletinului de identitate era indicată viza de reședință în raioanele de est. Prin aceste Adeverințe, secția pașapoarte ne confirma veridicitatea vizei de reședință.  Am avut  8 cazuri de acest gen. Oamenii cu astfel de situații, de 2-3 ani aveau viza de reședință în Transnistria, dar în baza de date apăreau cu viza veche și anume, în alte localități ale țării. O altă situație, cu aceleași Adeverințe au fost și persoanele, care au primit buletinul de identitate în ajunul alegerilor: 10-12 noiembrie 2016. Nici aceste persoane nu figurau în baza de date. Anume aceste Adeverințe au fost preucuparea dnei Devderea Elena, făcând aluzii asupra membrilor BE și în special asupra dnei Galina Druguș.  Dar dacă dna Devderea ar fi dorit să audă și să înțeleagă  anume acele explicații, care sau făcut în secției, poate că… Dar în fine, sa întâmplat, ceia ce sa întâmplat.

Pe final, vreau să spun: Nu sunt un om răzbunător, dar n-o să accept nici o dată nimănui, fie că are o anumită vârstă, fie că este cu o altă viziune,  deși nu o cunoaște pe a mea personală deoarece nu este cazul să o fac publică, să-mi murdărească numele. Și odată ce am fost împuterniciți să realizăm o  misiune comună într-o activitate atât de responsabilă, toți am avut anumite responsabilități și nu numai drept de ”observator”. Totodată, vreau să mă expun și asupra potențialului uman, de care este necesar să se țină cont, atunci când se încredințează anumite sarcini.

În numele membrilor, Biroului electoral 26/42 Râbnița, Angela Vâșcovschi

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close