
Deputat socialist: PSRM și PAS au ajuns la o înțelegere privind alegerile anticipate
Deputat socialist: ”PSRM și PAS au ajuns la o înțelegere privind alegerile anticipate.”
Deputații din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și cei din Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi ajuns la o înțelegere privind alegerile anticipate.
Declarațiile aparțin socialistului Grigore Novac, care a declarat că deputații din ambele partide au avut mai multe întrevederi săptămâna trecută, iar în cadrul uneia dintre ele s-ar fi stabilit chiar și o eventuală dată pentru organizarea alegerilor anticipate. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.
„Săptămâna trecută au fost discuții cu colegii din PAS, unde aproape s-a convenit asupra unui scenariu, pentru a ne apropia de alegerile parlamentare anticipate. Aproape s-a ajuns la un numitor comun. Înțelegerea urma să fie întărită de liderii formațiunilor politice. Nu a fost neapărat prin declarații ori semnări de documente”, a declarat deputatul socialist.
La rândul său, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a recunoscut că între cele două partide au avut loc discuții privind organizarea alegerilor anticipate.
„Novac a fost dus în eroare. Noi întradevăr ne-am întâlnit pe holurile Parlamentului. Am discutat, am convenit, și pe holuri și în birouri la domnii Grosu și Bătrâncea. Am vorbit despre două respingeri ale Guvernului Gavrilița și mergem spre alegeri parlamentare anticipate. Eu am înțeles că Igor Dodon voia o întâlnire cu Maia Sandu. Noi am sugerat că nu este de același nivel. Cine este Igor Dodon la momentul de față?”, a declarat Litvinenco.