
Ciocoi: Ar putea fi reintroduse restricții mai dure pentru asigurarea securității epidemiologice
Ciocoi: ”Ar putea fi reintroduse restricții mai dure pentru asigurarea securității epidemiologice.”
În cadrul ședinței de ieri, 12 februarie, a Guvernului, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a vorbit despre evoluția îngrijorătoare a numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19.
În acest context, prim-ministrul a menționat că CNESP ar putea să reintroducă restricții mai dure pentru asigurarea securității epidemiologice, în cazul în care numărul de îmbolnăviri se va menține în continuare ridicat.
„În ultimele zile avem o cifră tot mai mare de noi infectări, ajungem la 1000 de infectări pe zi, lucru care ne îngrijorează. Cu această ocazie, îndemn cetățenii să fie mai precauți în respectarea normelor sanitare. În următoarele zile vom convoca ședința Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, în cadrul căreia vor fi luate deciziile necesare în vederea prevenirii noilor cazuri. Nu vor fi decizii ușoare, va trebui să întreprindem măsuri radicale pentru a asigura securitatea epidemiologică a R. Moldova”, a declarat Aureliu Ciocoi.