Social

Lipsa de vigilenţă şi sărăcia ne ard

Anual, 80% din incendiile care se produc în R. Moldova au loc în gospodăriile particulare ale cetăţenilor. Dintre acestea 20% se produc din cauza defecţiunilor sau exploatării incorecte a sobelor şi coşurilor de fum, respectiv 12% ca urmare a utilizării mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. 

Există câteva reguli elementare, pe care trebuie să le respectăm toţi în timpul sezonului de încălzire. Aşadar, nu folosiţi sobele cu crăpături, cu uşi defectate şi cu izolaţia termică insuficientă faţă de construcţiile din materiale combustibile (care pot să se aprindă). Nu folosiţi pentru aprinderea focului  gaz, ulei, morotină. Nu uscaţi pe sobe sau lângă ele haine, lemne, lucruri care pot lua foc. Nu lăsaţi focul aprins fără supraveghere sau pe seama copiilor. Nu utilizaţi canalele de ventilaţie drept coş de fum al sobei.

Cât priveşte aparatele electrice, conductoarele, cablurile, prizele, întrerupătoarele şi alte mijloace şi dispozitive electrice, acestea trebuie să fie doar de fabrică şi să nu fie deteriorate.

Serviciul salvatori şi pompieri recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe, aparate electrice de încălzire etc. să respecte următoarele reguli de apărare împotriva incendiilor:

• Sobele şi aparatele de încălzire urmează să fie controlate cu atenţie şi reparate.

• Sobele şi canalele de fum trebuie să fie în stare bună, fără crăpături.

• Să fie efectuată curăţirea canalului de fum, a coşului de fum de funingine, fiind ulterior văruite.

• Camera de ardere a sobelor trebuie să fie căptuşită cu cărămizi refractare.

• În partea din faţă a sobei, pe podea, să fie fixată o foaie de metal cu dimensiunile minime de 50 x 70 cm.

• Înainte de aprinderea focului în sobe şi instalaţii de gaze naturale faceţi ventilarea prealabilă a încăperii şi a sobei timp de 5-10 min, controlaţi cum trag aparatele şi aprindeţi arzătorul numai cu aprinzătorul.

• Dacă în încăpere se simte miros de gaz este necesar de întrerupt în mod urgent primirea lui, de aerisit încăperea prin deschiderea uşilor şi ferestrelor şi de chemat serviciul dispeceratului de avariere a întreprinderii furnizoare de gaze la tel. 904. Până la înlăturarea scurgerii se interzice aprinderea chibriturilor, fumatul, folosirea aparatelor electrice.

În cazul bătrânilor, famiilor aflate în situaţii de risc, autorităţile, rudele, organizaţiile de caritate trebuie să le ajute să-şi aducă în ordine sistemul de încălzire, pentru a evita nenorocirile.

Foto simbol: Pro TV

Vasile  Guţanu, inspector superior SAII Orhei, căpitan al s/s

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker