Evenimente

Ţigara i-a costat viaţa

În luna noiembrie în raionul Telenești s-au produs 6 incendii, în care şi-au pierdut viaţa două persoane şi au ars bunuri materiale în sumă de peste 125 000 lei.

Tragediile s-au produs în satele Văsieni şi Pistruieni.  Împreună cu locuinţele au ars şi proprietarii acestora. În ambele cazuri investigaţiile au demonstrat că incendiile au izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Înainte de începerea sezonului de încălzire pompierii au vizitat majoritatea gospodăriilor, mai ales cele în care locuiesc persoane de vârstă înaintată, social-vulnerabile, singuratice. Oamenilor li s-a atras atenţia asupra respectării întrocmai a regulilor antiincendiare, li s-au înmânat pliante cu informaţii la temă, cum să procedeze în situaţii de risc.  Din păcate aceste acţiuni încă nu întotdeauna dau efectul dorit. În procesul vizitelor pompierii au depistat o sumedenie de neajunsuri şi situaţii evidente de risc. Este vorba de exploatarea sobelor, dar și a canalelor de evacuare a fumului (hornurilor) cu crăpături, supraîncălzirea sobelor, amplasarea buteliilor cu gaz în interiorul caselor de locuit, depozitarea lemnelor de foc în nemijlocita apropiere a surselor de încălzire, fumatul în interiorul locuințelor.

Pentru evitarea situațiilor de risc, pompierii recomandă să respectați regulile de prevenire a incendiilor, iar în caz de izbucnire a lor apelați 901.

Nicolae Ciconi, inspector superior, Serviciul Apărare Împotriva Incendiilor al Secției Situaţii Excepţionale Telenești

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker