Social

O mămică din Rezina e gata să adăpostească fetiţa abandonată în scara unui bloc din Capitală

Cazul şocant al bebelușului de aproximativ două săptămâni, abandonat sâmbătă, la etajul șase al unui bloc de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, a sensibilizat mai mulţi oameni.

O mamă cu doi copii din Rezina se oferă să-l adăpostească temporar, iar unii internauți sunt gata să ajute fetița cu haine și tot ce este necesar, transmite ştiri.md cu referire la publika.md.

În imagine: Doina şi Mihail Pantaz împreună cu cei doi copii ai lor.
În imagine: Doina şi Mihail Pantaz împreună cu cei doi copii ai lor.

„Decât să stea în spital sau într-un centru, mă gândesc că ar fi mai bine la cineva acasă”

Doina Pantaz-Sârbu, de 34 de ani, din orașul Rezina, este femeia care a anunţat unei angajate a poliției că ar putea să primească bebeluşul la ea acasă. Femeia are doi copii, un băiețel de șapte ani și o fetiță de șase luni.

„Deci, eu alăptez și așa că am lapte și pentru altcineva. Decât să stea în spital sau într-un centru, unde vin să-i vadă din trei în trei ore, mă gândesc că o să fie mai bine la cineva acasă. Cu toate că după asta îmi va fi greu să mă despart de ea. Sunt de acord să-i ofer timpul și dragostea mea”.

Doina spune că şi-ar dori să devină asistenă parentală, pentru a ajuta micuții abandonați sau rămaşi orfani.

„Tragediile acestea deja au început să fie parcă un trend și este înspăimântător. M-am gândit la înfiat, dar aici sunt mai multe condiții. Eu o să cer periodic informații despre fetița asta și la orice etapă, dacă e nevoie de ajutorul meu, o să fiu bucuroasă să o ajut”.

Cazul a stârnit un șir de reacţii pe internet. Unii oameni s-au mobilizat și s-au oferit să ajute fetița – să doneze hăinuţe noi.

Medicii de la Spitalul Municipal nr. 1 din Chişinău spun că fetița este perfect sănătoasă şi că până acum a fost îngrijită.

„În prezent, bebelușul se simte bine. Cântărește două kilograme opt sute. Este alimentată artificial. Conform examenului de către specialiști, fetița nu are mai mult de două săptămâni de viață. Este în secție obișnuită, nu are nevoie de îngrijiri medicale speciale, cum ar fi reanimare”, scrie ştiri.md.

Cum poţi deveni asistent parental profesionist

Doina Pantaz-Sârbu însă a mers mai departe: a solicitat pe reţelele sociale mai multe informaţii.

„Avem în grup câteva asistente parentale profesioniste, care au în plasament copii. Ați putea să vă împărtășiți cu experiența (care este procedura, care sunt avantajele/dezavantajele, riscurile, beneficiile). O să avem un interviu cu cineva de la CCF Moldova, dar până atunci vă rugăm pe voi să ne povestiți”, a scris Doina, care e o jurnalistă foarte activă şi implicată social, pe un grup pentru mămici de pe reţelele sociale.

Cu un răspuns pertinent nu a întârziat să vină o mămică din raionul Orhei, care se numeşte Mariana Ionaşcu: „Sunt câteva etape până a ajunge asistent/ă parental/ă. Am făcut cursuri de instruire la Asistenţa Socială Orhei, după care se face testare, ca un fel de examen, pe urmă primeşti Certificat, că poţi presta aceste servicii. În cazul meu nu am ales copilul, erau câţiva copii care trebuiau plasaţi în familii. Am mers la câteva întâlniri cu copilul, că atunci era proaspăt luat din Internatul din Străşeni – el este orfan. Soţul m-a susţinut din start, pentru care îi sunt foarte recunoscătoare. Cerinţele organelor care oferă copilul în asistenţă parentală: să dispui de cameră pentru el, de dulap, bae, veceu… Vine acasă o comisie, pot să vorbească cu vecinii, rudele, să se convingă că eşti om bun. După care se face un Contract de lucru cu asistentul parental… Copilul la noi acuş o să aibă 2 ani. Ne descurcăm. În această meserie trebuie multă, multă răbdare”, a scris pe facebook Mariana Ionaşcu.

Doina Pantaz-Sârbu a creat grupul „Vreau să înfiez”

Am primit multe întrebări referitor la procedura de înfiere. De aceea am creat acest grup, unde o să ne putem împărtăși  experiența și cunoștințele adunate. 

Iar mămicile care nu vor putea crește copiii, din anumite considerente, vor ști că în acest grup vor găsi mereu o familie gata să-l primească pe cel mic cu brațele deschise. 

Încă nu știu părțile legale și ilegale. Vom învăța din mers, dar trebuie să pornim cu ceva”, scrie mămica-jurnalistă pe Facebook. 

Scopul meu e ca orice mamă care va avea în gând să-și lase bebelușul undeva, să poată găsi aici o familie cu care să ia legătura direct. De aceea trebuie să scriem de ce noi suntem acelea care merităm încrederea lor și a micuțului lor.

Încep cercetările și intervievările, ca să aflu toți pașii legali și condițiile necesare”, este hotărâtă Doina Pantaz-Sârbu să se apuce de această problemă spinoasă şi dureroasă, de care statul nostru încă nu se ocupă suficient. Dânsa a ţinut să mai concretizeze pe reţelele sociale pentru mămicile care o asaltează cu întrebări:

„Nimeni nu m-a contactat ca să-mi dea fetiţa abandonată şi sunt mai mult ca sigură că nici nu o vor face, chiar dacă-mi doresc tare-tare, la fel ca multe dintre voi. Există centre de plasament pentru copiii abandonați sau asistenți parentali profesionişti, specializați anume în găzduire temporară (2-3 luni până se decide soarta copilului).

M-am documentat şi am constatat că eu deocamdată nu pot fi asistentă parentală pentru că nu întrunesc toate condițiile.

Fetița nu poate fi adoptată cel puțin în următoarele 6 luni, până nu se dezic mama şi rudele de ea.

Cele care vreți să adoptați trebuie, cel puțin, să depuneți cerere la Direcția Protecția Copilului şi să începeți a aduna actele necesare.

Gura târgului spune că-i corupție şi mare birocrațe dacă vrei să înfiezi un bebeluş sănătos. Totuşi altcineva mă convinge că nu-i imposibil, iar cei ce vor tare – nu se lasă bătuți. Astfel se triază şi familiile, spre binele copilului (deşi cred că o familie modestă ar putea oferi mai multă dragoste şi educație, decât primeşte copilul în centrul de plasament).

Ce am scris e opinie subiectivă şi concluzia cercetărilor mele din ultimele două zile. S-ar putea unele lucruri să fie eronate. Încă n-am găsit pe cineva care a înfiat, gata să ne spună cum a fost.

Dacă e vreun specialist care ştie ce paşi trebuie urmați, vă invităm în grupul „Vreau să înfiez”. Vom fi foarte recunoscători pentru informație veridică şi ajutor”, scrie Doina Pantaz-Sârbu pe contul ei de Facebook.

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker