Social

Două surori, promovează personalităţile de la baştină

Două surori talentate şi sufletiste, Elena și Tatiana Vârlan, pe care le vedeţi în imagine, au creat o pagină pe reţelele sociale, pe care au numit-o „Teleneşti, aşa cum eşti”. 

„Fiind peste hotarele țării, cu dor de casă și dorința de a contribui la prosperarea societății, încercăm să punem în valoare experiențe marcante ale băștinașilor din raionul Telenești, să promovăm cultura și frumosul din raionul nostru”, ne-au scris aceste minunate tinere, care deja au reuşit să realizeze un şir de interviuri -confesiuni, cu personalităţi din raionul Teleneşti.

Vă propunem astăzi unul din aceste interviuri, selectat aleatoriu din seria asupra căreea vom reveni şi în perioada ce urmează.  

Zilnic, ești paznic de far, aprinzi cuvintele și stai în umbra lor până se mistuie, căutând sensuri şi idei noi

Cum am ajuns să aleg în mod conștient propria cale? Luată la braț de un vis călăuzitor de a cunoaște, am înaintat ferm spre a descoperi lumea plină de fascinație a pedagogiei. Prima înscriere în carnetul de muncă a fost în septembrie, 2003, la doar un an după finalizarea liceului și, eventual, primul an de facultate.

Avântul, vibrația interioară pentru pedagogie mi-a fost transmisă, în anii de liceu, de mentora spirituală, profesionista de anvergură, Tamara Antoci, profesoară de limbă și literatură română. Puterea profesiunii a început de la un CUVÂNT, un cuvânt plin de vigoare, răbdare și tărie, asemeni seminței care încolțește și nici nu se vede când prinde suflare de viață. Peste ani, am înțeles că pentru meseria de PEDAGOG nu trebuie să fii ademenit, ci te ademenești singur.

Apoi, zilnic, ești paznic de far, aprinzi cuvintele și stai în umbra lor până se mistuie, căutând sensuri și idei noi, desenând, cântând, îndulcind sarea din lumea copilăriei, alinând, responsabil și protector, visurile și lacrimile adolescentine! Viața ta începe să se constituie din nenumărate lecții, ora nu mai are 60 de minute, ci 45 și tot așa te lași absorbit cu toată ființa de această chemare interioară. Nicolae Iorga menționa: „Fiecare are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decât acela pe care e chemat să meargă”. 

Încrederea în forțele proprii, curajul, valorile cu care am crescut, convingerile, visul și viziunile, comunicarea cu oamenii care motivează, încurajează, inspiră, m-au ajutat să evoluez și să am succes în această profesiune. După anii de liceu la „Lucian Blaga”, mi-am urmat traseul formării intelectuale la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Litere, unde am trăit revelația cunoașterii unor oameni deosebiți, mentori, modele de o înaltă prestație științifică precum: Tamara Cristei, Adrian Ghicov, personalități cu multă inspirație și dăruire de sine, de la care am învățat metodica predării limbii și literaturii române. 

Drumul cel mai cunoscut și bătătorit rămâne a fi cel care duce spre cetatea spirituală a cărții – Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Telenești. Șaptesprezece ani de experiență pedagogică, ani în care am țesut o pânză din fire de inspirație, dăruire, talent, timp, răbdare și, nu în ultimul rând, împlinire! În tot acest răstimp am „crescut” profesional, alături de profesorii mei, care au devenit, între timp, colegii mei și cei mai devotați prieteni, având responsabilitatea de a atinge și a menține constant valorile esențiale legate de această profesie: pasiune, respect, verticalitate și încredere. 

Nu e destul să fii punte între manual și elev, e puțin, chiar prea puțin. A expune din graiul cărții în fața elevilor înseamnă a inspira elevii. Adevărul este arhicunoscut și nici nu poate fi altul, dar mereu contează câtă convingere și dragoste preced cuvintele, cu câtă omenie și deschidere stă profesorul în fața clasei. Nicio clipă de formalitate. Niciun strop de indiferență. E greu – mi-ar spune cineva… Da, e greu! – îi voi răspunde, dar e necesar și se întipărește pe veci în mintea și sufletul copilului, apoi rămâne să lase o urmă puternică în mintea omului matur de mai târziu… E singura profesiune care nu are un feedback imediat – doar peste ani i se recunoaște valoarea… 

Citatul lui Steve Jobs, cofondator Apple și vizionar IT, fortifică afirmațiile mele despre vocație: „Munca îți va ocupa mare parte din viață și unicul mod în care poți fi cu adevărat satisfăcut este să faci ceea ce tu crezi că este excelent. Unica modalitate de a face excelent este să iubești ceea ce faci. Dacă încă nu ți-ai găsit vocația, continuă să o cauți. Nu te așeza… Lucrurile se vor îmbunătăți pe măsură ce anii vor trece.”

Acum, pot să confirm că odată cu anii se fundamentează această idee. Lecții, nenumărate lecții de limbă și literatură română, de dirigenție, de viață, doar în ritualul acestor lecții mi-am perceput esența. Munca m-a ajutat să realizez lucruri frumoase împreună cu colegii de breaslă (țin să menționez colaborarea de suflet cu doamna directoare adjunctă pentru educație, Raisa Pinteac și doamna directoare, Silvia Babără) și, desigur, elevii mei: proiecte de parteneriat cu Școli din România (Gimnaziul „Miron Cristea”, jud.Harghita), întâlniri cu scriitori, concursuri raionale, republicane și internaționale. Anii 2017 și 2019 au fost încununaţi cu două trofee – două Premii Mari, în cadrul a două ediții ale concursului republican „Limba noastră-i o comoară”, organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova. O realizare majoră și o bucurie enormă pentru cele două promoții implicate: (2017: Stratan Valeria, Zelionchin Cristina, Andronic Cristian, Iurcu Lucian) și (2019: Iastremschi Lucia, Manole Oxana, Grăjdieru Andreea). 

Nu știu dacă aș putea enumera trei experiențe din cariera profesională care m-au marcat. Consider că, experiențele unui cadru didactic sunt nenumărate, dar ceea ce-l marchează profund e fiecare promoție de care se desparte. O parte din suflet rămâne la ei… 2009, 2014, 2017, 2020…

Experiența managerială, de opt ani, în calitate de directoare adjunctă pentru instruire la LT „Lucian Blaga”, mi-a prilejuit oportunitatea de a-mi forma competențe proiective și strategice, înaripate de scopuri înțelepte. M-am angajat din toată inima în acest proces, cu implicații și schimbări benefice pentru întreg colectivul pedagogic al instituției. Tot în această dimensiune, am făcut și studii de masterat la IȘE, specialitatea Management educațional, perioadă în care am înțeles că în sistemul educațional e nevoie de oameni realiști, experimentați și vizionari. 

Anul 2020, pentru mine a fost un an special, inedit, în ciuda dificultăților cauzate de criza pandemică mondială, după un șir de provocări, n-a limitat însă intensitatea trăirii unei noi experiențe profesionale la Instituția Privată Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din or. Chișinău.

M-am convins că lumea e plină de oportunități, așa cum menționează și George Bernard Show: „Oamenii care lasă ceva în urmă în viață sunt aceia care iau atitudine și pornesc în căutarea situațiilor pe care și le doresc, iar dacă nu reușesc să le găsească, le creează”. Așadar, îmi pun la contribuție darul de a munci, creativitatea didactică și atitudinea optimistă pentru a deveni un partener de încredere pentru elevii mei.   

Veronica Postolache, profesoară de limba și literatură română, grad didactic superior

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker