
Bătaie la Penitenciarul Brănești. O persoană se află în stare gravă
Bătaie la Penitenciarul Brănești. O persoană se află în stare gravă.
Vineri, în jurul orei 23:00, în Penitenciarul nr.18-Brănești, într-un sector de deținere a avut loc o altercație spontană între un grup de persoane private de libertate, a relatat Serviciul mass-media al ANP, citat de radioorhei.info.
Angajații instituției în comun cu personalul operativ specializat din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au intervenit imediat pentru aplanarea conflictului. Inclusiv s-au întreprins măsuri de identificare și separare a deținuților violenți de restul persoanelor custodiate.
Deținuții implicați în altercație au fost consultați de medicii instituției penitenciare și ai serviciului de urgență, cu acordarea ajutorului medical. O persoană fiind internată în stare gravă în staționar pentru acordarea îngrijirii medicale specializate.
Pe cazul dat a fost sesizată Procuratura și IP Orhei cu inițierea unei anchete de serviciu pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și persoanelor vinovate.