Social

Reforma sistemului de pensii

Guvernul a aprobat o serie de modificări şi completări la legislaţia privind sistemul de pensii, care, potrivit autorilor, vor reduce inechitățile din sistem, vor asigura o creștere constantă și consistentă a veniturilor pentru beneficiari.

Proiectul prevede o abordare unică pentru toţi cetăţenii, cu excepţia angajaţilor structurilor de forţă: aceeaşi vârstă de pensionare, acelaşi stagiu de cotizare şi aceeaşi formulă de calculare a pensiei.

După cum relatează Biroul comunicare şi relaţii cu publicul al executivului, documentul propune o nouă formulă de calcul a pensiei pentru limită de vârstă, care să asigure interdependența dintre contribuțiile la asigurările sociale și mărimea pensiei. Totodată, va fi luată în calcul valorizarea venitului mediu lunar asigurat, realizat după 1 ianuarie 1999. De exemplu, dacă în prezent rata de înlocuire medie pentru pensiile din Moldova constituie doar 26% din salariul mediu, conform noii formule, la un stagiu complet de 33 de ani, rata de înlocuire va constitui 45%, iar aplicat la un salariu mediu de 5050 de lei ar însemna o pensie de 2250 de lei sau cu aproximativ 90% mai mult decât pensia medie pentru anul 2015. Pensiile vor fi calculate după noua formulă începând cu 1 aprilie 2017, fiind totodată recalculate şi pensiile stabilite anterior.

„Nu este echitabil când pensia unor categorii constituie 75% din salariul mediu, pe când la marea majoritate a pensionarilor această rată de înlocuire este de trei ori mai mică”, a declarat premierul Pavel Filip cu referire la necesitatea reformei promovate.

Totodată, s-a ales metoda de creștere lentă a vârstei de pensionare, gradual, cu câte şase luni pe an pentru femei şi patru luni pe an pentru bărbaţi, şi va atinge, în anul 2026, vârstă de 62 de ani la femei şi, respectiv, 65 de ani la bărbaţi. În acelaşi timp, stagiul de cotizare va fi ajustat corespunzător, pe parcursul a şase ani. 

O altă noutate a Proiectului de lege ţine de stabilirea pensiei anticipate. Persoanele, care au contribuit la sistemul de asigurări sociale și confirmă stagiul necesar stabilit, pot solicita stabilirea pensiei anticipate pentru limită de vârstă, cu cel mult trei ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Conform datelor statistice, în prezent aproximativ 570.000 de pensionari primesc o pensie sub 1300 de lei, în timp ce unele categorii de beneficiari au pensii de până la opt mii lei.

Documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare.

Foto simbol. Sursa: sputnik.md

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker