Social

PPPDA: Guvernarea promovează în grabă reforma sistemului de pensii

Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr” constată că reforma sistemului de pensii, ce vizează aproape 700 de mii de cetăţeni, a fost pregătită în mare grabă, fără consultări publice extinse. Într-o declaraţie de presă a formaţiunii se menţionează că guvernarea intenţionează să definitiveze adoptarea legii în regim de urgenţă, în ajunul sărbătorilor de iarnă, când societatea este preocupată de probleme existenţiale, deşi documentul a fost criticat de mai mulţi experţi şi de societatea civilă, transmite IPN.

„Prin majorarea vârstei de pensionare şi stagiului de cotizare, guvernarea direct responsabilă pentru dezastrul social-economic din ţară încearcă din nou să facă reforme pe contul cetăţenilor. În condiţiile în care speranţa de viaţă în Moldova este foarte joasă, iar calitatea acesteia pentru marea majoritate a pensionarilor este una oribilă, ridicarea semnificativă a cenzului de pensionare ar trebui să fie ultimul pas în cadrul reformei sistemului de pensii şi doar în situaţia în care celelalte acţiuni nu ar aduce rezultatul scontat”, se menţionează în declaraţia PPPDA.

Potrivit semnatarilor, nu sunt clare sursele de finanţare a reformei iniţiate, cel puţin la prima etapă. Or, guvernarea promite că, începând cu anul 2017, cei care au ieşit la pensie în perioada 2001-2008 vor beneficia de o pensie majorată până la 35%, iar persoanele care vor ieşi la pensie anul viitor vor primi un cuantum dublu faţă de cel prevăzut de actualul sistem.

„Calculele noastre relevă că pentru realizarea acestor promisiuni e nevoie suplimentar de minimum 500 de milioane de lei. Asta în condiţiile unui deficit acut al bugetului asigurărilor sociale, în care transferurile din bugetul de stat pentru anul viitor se planifică în sumă de aproape 5,5 miliarde de lei, cifră similară cu cea din anul 2016. Introducerea contribuţiilor sociale obligatorii pentru fermierii-individuali, ţinând cont de starea de lucruri în agricultură şi continuarea exodului masiv din zonele rurale, nu poate aduce mijloace financiare suficiente pentru acoperirea falselor promisiuni ale guvernării”, se mai menţionează în declaraţia PPPDA.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close