Social

Cu mai puține cereri depuse la CtEDO, dar în top după numărul de cereri pendinte și hotărâri pronunțate

Cu mai puține cereri depuse la CtEDO, dar în top după numărul de cereri pendinte și hotărâri pronunțate.

Chiar dacă în 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a primit cel mai mic număr de cereri îndreptate împotriva Moldovei din ultimii 12 ani – 523 de cereri, Moldova se află pe locul 9 din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei după numărul de cereri adresate, se arată în analiza statisticii cauzelor moldovenești la CtEDO, efectuată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Potrivit documentului, numărul mai mic de cereri în 2020 nu a schimbat statistica ultimilor ani și moldovenii s-au adresat la CtEDO de 3 ori mai des decât media europeană.

În 2020, CtEDO a pronunțat 32 hotărâri în cauzele moldovenești, Moldova fiind pe locul 7 din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei după numărul de hotărâri pronunțate. În cele 32 de hotărâri pronunțate în 2020, CtEDO a constatat 50 de violări ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), majoritatea cărora se referă la activitatea judecătorilor. 15 din cele 50 de violări ale CEDO (30%) se referă la un singur articol al CEDO – art. 6 (dreptul la un proces echitabil). 

Până la 31 decembrie 2020, CtEDO a pronunţat 473 de hotărâri în cauzele moldoveneşti. La acest capitol, Moldova devansează cu mult Germania, Spania, Portugalia sau Olanda, ţări care au aderat la CEDO cu mult timp înaintea Moldovei şi au o populaţie cu mult mai mare decât țara noastră. În baza hotărârilor pronunțate în 2020, Republica Moldova a fost obligată să plătească EUR 2,102,675 (în total din 1997 – peste EUR 19,263,793.44).

La 31 decembrie 2020, 1,054 de cereri moldovenești așteptau să fie examinate și peste 95% dintre acestea au şanse mari de succes. Acest număr este aproape egal cu numărul total de cereri în baza cărora Moldova a fost condamnată în cei 23 de ani de când persoanele se pot plânge la CtEDO împotriva Moldovei.

Documentul a fost elaborat în cadrul proiectului „Asigurarea implementării în Moldova a unor standarde mai bune în domeniul drepturilor omului” implementat de CRJM cu susținerea financiară a Ambasadei Olandei.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker