Evenimente

Au fost desemnate cele mai bune investigații jurnalistice pe teme de corupție

În Săptămâna națională anticorupţie, pe 13 decembrie, au fost premiate articolele câştigătoare ale Concursului pentru cele mai bune investigații jurnalistice pe teme de corupție. Competiția organizată de PNUD Moldova a avut loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de prevenire a corupției și analiză a Centrului Național Anticorupție (CNA)”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei. Printre cele nouă investigaţii premiate a fost şi „Carieră la Solonceni pentru firma șefului de la Cadastru”, autor Tudor Iașcenco, directorul săptămânalului regional CUVÂNTUL, care a fost apreciată cu premiul II.

“Jurnaliștii de investigație veghează asupra transparenței instituțiilor publice. Prin munca lor, jurnaliștii devin aliați în activitatea de combatere și prevenire a corupției”, a afirmat Vitalie Verebceanu, șeful Direcției generale prevenirea corupției a CNA.

“Jurnaliștii de investigație contribuie substanțial la prevenirea corupției prin expunerea funcționarilor corupți și prin solicitarea autorităților să ia măsuri pe marginea cazurilor investigate, totodată formând atitudinea de zero toleranță față de corupție și subliniind imoralitatea și impactul negativ asupra societății al acestui flagel”, a declarat Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct al PNUD.

La concurs au participat 15 jurnaliști, fiind înscrise 42 de materiale de investigație care vizează fapte de corupție, gestionarea frauduloasă a banilor și patrimoniului public, averi și afaceri nedeclarate etc., publicate în perioada ianuarie – octombrie 2016.

Concursul a fost susținut de un juriu profesionist, format din reprezentanții mass-media și experți anticorupție.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker