
PSRM: CC readuce țara noastră în atmosfera de ură interetnică de la începutul anilor 90
PSRM, după decizia CC: „Curtea Constituțională readuce țara noastră în atmosfera de ură interetnică de la începutul anilor 90.”
După decizia de astăzi, în care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea cu privire la statutul special pentru limba rusă, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a venit cu o reacție, declarând că prin decizia sa, Curtea Constituțională readuce în țară atmosfera de ură de la începutul anilor 90.
„Atunci când a fost luată decizia asupra Legii privind funcționarea limbilor, judecătorii Curții Constituționale au creat o situație flagrantă care a contribuit la încălcarea drepturilor cetățenilor Republicii Moldova, creând inegalități și divizând oamenii în funcție de limbă și etnie.
Prin decizia sa, Curtea Constituțională readuce țara noastră în atmosfera de ură interetnică de la sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90. Decizia Curții Constituționale va avea cel mai negativ impact asupra procesului de soluționare a problemei transnistrene, aprofundând neîncrederea între cele două maluri ale Nistrului”, a declarat conducerea PSRM.
- Suntem și pe Instagram: https://www.instagram.com/ziarul_cuvantul/
- Telegram: t.me/ziarulcuvintul
- YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCzMQQTiIN32jpnYIc-az26g