
Nagacevschi: Domnii deputați cred că prin atacarea limbii ruse își vor crește rating-ul politic
Nagacevschi: „Domnii deputați cred că prin atacarea limbii ruse își vor crește rating-ul politic.”
Ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi, a ieșit cu declarații în cadrul unui briefing de presă, unde a vorbit despre sesizarea depusă la CC cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Acesta a declarat că unii deputați doar încearcă să-și crească rating-ul politic prin această sesizare, iar „constatarea este un eșec lamentabil.„
„Ceea ce am constatat e că domnii deputați chiar cred că prin atacarea limbii ruse își vor crește rating-ul politic. Le amintesc că ei nu sunt primii ce au crezut așa. Observăm că istoria se repetă. Se pare că stimații deputați au uitat că merg în Taraclia, Găgăuzia, iar localnicii comunică cu ei în limbă rusă. De ce?
Dintr-un singur motiv – limba rusă este utilizată de facto drept limbă de comunicare interetnică, iar prin legea contestată s-a urmărit scopul de a oferi cetățenilor acces la informațiile de interes public, dar și la unele servicii publice prin dezvoltarea prevederilor legale ale actelor normative în viitor.
Nu numărul de etnici ruși se i-a în calcul, dar cifra celor care vorbesc în limba rusă, și aici răspunsul este previzibil pentru toți.Dragi deputați, câștigurile juridice se pot transforma în dezastre politice, aveți precedente suficiente. Cu voi nici nu trebuie de luptat politic, singur faceți tot posibil pentru a vă autodizolva politic, vă urez succes”, a declarat Nagacevschi.