Politic

Voicu: Este inadmisibil un astfel de comportament din partea angajaților IGPF

Voicu: Este inadmisibil un astfel de comportament din partea angajaților IGPF.

Ministrul de Interne, Pavel Voicu, a venit cu o reacție ieri seara, după incidentul din 13 ianuarie la o stație PECO, unde doi polițiști de frontieră urmăresc cu sânge rece cum un tânăr este bătut și amenințat cu un cuțit.

Voicu a declarat că acei doi angajați ai Poliției de Frontieră sunt un “antiexemplu”, și că ofițerii nu pot fi indiferenți atunci când văd un cetățean care se află în pericol.

„Colegi, acesta este un „antiexemplu”și regret că avem astfel de cazuri, care nu ne fac față. Este inadmisibil un astfel de comportament, mai bine zis lipsa de reacție din partea angajaților IGPF este un motiv serios de a iniția o anchetă de serviciu pe marginea acestui caz.

Acești doi angajați, ofițeri care reprezintă MAI au fost obligați să intervină și să curmeze acțiunile huliganice ale cetățeanului respectiv, dar au preferat să fie spectatori și să ignore ilegalitatea acțiunile la care au fost martori”, a scris Voicu într-o postare pe Facebook.

Totodată, Voicu a menționat că a dispus Serviciului protecție internă și anticorupție să se autosesizeze și să investigheze cazul.

„Angajații trebuie să răspundă conform legislației și personal voi ține acest caz la control”, a conchis Voicu.


Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker