Evenimente

Tarifele la energia electrică și termică nu vor fi majorate

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a respins solicitarea SA „Termoelectrica” privind majorarea tarifelor la energia electrică și energia termică.

Reprezentanții instituției susțin că actualul tarif acoperă costurile de producere şi de livrare a energiei electrice, iar majorarea solicitată nu are justificare.

“Am ajuns la concluzia că tariful actual este unul suficient pentru a acoperi costurile, iar majorarea solicitată este una nejustificată. Deocamdată, nu vedem motiv pentru majorarea tarifelor. Urmează să fie stabilite devierile financiare din ultimii patru ani şi vom reveni în 2017 cu ajustarea costurilor”, a declarat directorul ANRE, Sergiu Ciobanu în cadrul ședinței ANRE.

Termoelectrica a solicitat acum patru luni ajustarea tarifelor la energia termică şi cea electrică.

Directorul întreprinderii, Veaceslav Eni, spune că scumpirile sunt dictate de majorarea costurilor de producere şi de livrare a energiei electrice și termice de la ultima ajustare a tarifelor care a avut loc în octombrie 2011.

Foto simbol. Sursa: wordpress.com

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close