Cere socoteală pentru banii publiciSocialTelenești

FOTO// Cine vrea – găseşte soluţii

Primăria Codrul Nou este una dintre cele mai mici în raionul Telenești. Conform ultimului recensământ, în sat locuiesc 640 de persoane. De facto numărul locuitorilor este mult mai mic, pentru că o mare parte a populației se află la munci peste hotare.

Începând cu anul 2003, satul insistă să aibă primărie proprie, deși anterior zeci de ani  s-a aflat în componența comunei Țânțăreni. 

Două magazine și câteva gospodării țărănești 

Codrul Nou este unul din satele ctitorite de Marea Unire și până la 1940  s-a numit Cornova Nouă. După cum ne-a spus Vasile Șoimaru, profesor universitar, publicist și scriitor, în timpul Reformei Agrare din 1919-1923, o parte din locuitorii satului Cornova, Ungheni au primit câte 6 hectare de pământ lângă Ţânţăreni, în prezent raionul Teleneşti.

Ulterior unii au rămas aici cu traiul, alţii l-au vândut, procurându-şi loturi la baștină. După război aici a fost format un sovhoz, care gestiona plantațiile de vii rămase de la boierii Mavromachi și Uvaliev din Sărăteni și Căzănești. De atunci satul poartă numele Codrul Nou.

Unicii agenţi economici în localitate sunt două magazine și câteva gospodării țărănești. Bugetul anual al primăriei constituie circa 2 milioane 240 mii lei, din care doar 220 de mii sunt venituri proprii. Gimnaziul a fost închis acum câțiva ani, pedagogii și elevii fiind transportaţi cu autobuzul la gimnaziile din satele vecine. În localitare activează doar grădinița de copii, căminul de cultură și biblioteca.

”Ne mulțumim cu ce avem…”

Ion Albu, pensionar MAI, este primar la primul mandat. Ne spune că salariul de primar este mai mic decât cel al șefei grădiniței de copii. Dar sătenii afirmă că acum în sat se simte că este gospodar.

”Nu sunt bani? Nu fura, fii gospodar pe puţinul pe care-l ai şi vei reuşi. Un gard poate fi costruit și cu 1000, dar și cu 50 000 de lei, dacă nu ai obraz, cum deseori se întâmplă pe la noi. Dar lumea vede şi înţelege bine ce fel de gospodar eşti anume în asemenea cazuri”, spune Ion Badan, un alt pensionar, adăugând că este mulțumit de faptul cum îşi exercită mandatul noul primar, Ion Albu. 

În anul curent a construit un teren de joacă pentru copii și altul de fitness în Scuarul castanilor, lângă terenul de sport al şcolii, pe care l-a amenajat ca la carte. A procurat plasă metalică și stâlpi de beton de undeva din sudul țării la un preț acceptabil, așa că a reușit să economisească circa 10 mii de lei, care au fost folosiți în alte scopuri. În sat, chiar alături cu traseul Chişinău-Soroca, pe un teren îngrădit cu plasă metalică, e instalat un pom de Crăciun împodobit. După cum era să ne spună primarul, terenul respectiv a fost împrejmuit pentru loc de joacă şi astfel sătenii nu priponesc animale și nu fac gunoi acolo. În primăvară, sătenii din diaspora intenţionează să procure puieți ca să amenajeze aici un scuar.   

3 drumuri construite de la zero

În anul 2020 în Codrul Nou au fost construite de la zero trei drumuri. Până mai ieri, pe vreme nefavorabilă în unele mahalale ale satului se putea circula doar cu tractorul pe şenile. 

”Prin hotărârea Consiliului Local am alocat suma necesară SA ”Drumuri-Telenești”. În viitor primăria vrea să repare și celelalte drumuri, care până acum n-au văzut pietriş, atât doar că de 1-2 ori pe an se trecea cu screperul pentru a le nivela”,  ne spune Ana Balan, o locuitoare a satului. 

Corpuri de iluminat pe baterii solare   

Primăria soluționează destul de ingenios problema iluminării stradale.

”Proiectul iluminării stradale la Codrul Nou ne-a costat 20 de mii de lei. Conform acestuia, trebuie să reconstruim trei substații de rețele a câte 200 de mii de lei fiecare, bani care nu poate să ni-i dea nimeni. Așa că am cumpărat corpuri de iluminat cu baterii solare. Am avut două oferte: câte 1300 de lei și, respectiv, 2300 de lei bucata. Din cele a câte 1300 de lei am procurat 40 de corpuri, pe care le-am instalat pe strada principală a satului. Cum mai obținem bani, continuăm lucrul şi pe alte străzi. Acumulatoarele permit ca strada să fie iluminată până la ora trei spre ziuă. Iar vara aceste becuri luminează până în zori”, spune primarul. 

Serviciu de salubritate

Satul Codrul Nou are un serviciu de salubritate organizat destul de bine: sătenii își adună gunoiul menajer în saci de plastic, iar odată pe săptămână, conform unui grafic, un tractor al unui agent economic, căruia primăria îi achită prețul pentru motorină, strânge sacii. Gunoiul este transportat pe teritoriul fostei brigăzi de tractoare, într-o groapă veche pentru siloz. 

”Am reușit să organizăm lucrări publice, la care sunt angajate pe anumite termene persoane apte de muncă. Astfel am salubrizat locurile publice, am lichidat mai multe gunoiști neautorizate”, spune primarul.  

În urma unei eventuale reforme teritorial-administrative, despre actualitatea căreia se vorbeşte demult, Codrul Nou ar deveni parte a unei comune formate din patru-cinci sau chiar mai multe sate. Lumea de aici nu-şi prea doreşte o asemenea perspectivă.

”Până în 2003 Codrul Nou a fost parte a comunei Ţânţăreni. În 2003, când au fost desfiinţate judeţele, la noi s-a făcut primărie, în fruntea căreia a ajuns o activistă aprigă a PCRM. Când veneam la ea cu diferite probleme, primara ne-o tăia scurt: primăria–i mică, nu-s bani. Acum Ion Albu o scoate la capăt, şi nu rău, cu ce are”- ne spune un alt consătean.

Potrivit primarului, bugetul anului 2021 nu se deosebeşte de cel din 2020. Dumnealui îşi propune să construiască în sat un apeduct și să instaleze corpuri de iluminat cu baterii solare în tot satul. Încă nu ştie exact de unde va lua bani pentru aceste proiecte, dar speră că toate se vor aranja.

      Acest material este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, implementat de Asociația Presei Independente (API) și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene. 

Ion Cernei

Cere socoteală pentru banii publici semnul la sfârşitul materialelor 1
FOTO// Cine vrea - găseşte soluţii
FOTO// Cine vrea - găseşte soluţii
FOTO// Cine vrea - găseşte soluţii
FOTO// Cine vrea - găseşte soluţii
Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker